Live in wien

...in the airport unfortunatelly. The 'sky link' i was supposed to be on was broken because of the 'normal average' flight delay of a fucking cheap airline like sky europe. The delay? 1h30. The result.. 11h in wonderful vien.

A nu se citi la serviciu

Tocmai am tras o portie de ras la birou cum n-am mai apucat demultisor, asa ca textul bate iutiubu de departe, parerea mea, prin bogatia imaginilor pe care le zugraveste in mintile cetetorilor...

Desi nu tocmai appropriate pt ziua de azi, cititi aici si va veseliti :).

Mos Nicolae

Chiar daca pentru Cehi (mai ales cei tineri) religia nu are un rol important (40% sunt atei, cam la egalitate cu procentul de catolici), Mos Nicolae sau Mikulash cum ii zic cehii, este celebrat cu mare fast, dupa cum urmeaza sa va exemplific prin imagini graitoare.

Traditia consemneaza ca 'patrule' formate din 3 personaje: Mikulas, Ingerul si dracu sa colinde strazile pentru a 'ancheta' copiii in legatura cu faptele pe care le-au facut in anul trecut. Daca copii sunt smecheri sinceri si il prostesc conving pe Sfant ca au facut numai fapte bune, primesc dulciuri din desaga mosului, daca nu, ii da pe mana lui scaraotchi care ii baga in lichituri* mai ales daca poarta costume realiste ca cel de mai jos:
Multa lume, agitatie mare cu Mikulasii, care mai de care costumat mai fistichiu, totul in arome de carnati, vin fiert, colaci secuiesti cam la o treime ca marime fata de cei din ro, care costa 2 euro, trasuri cu cai facandu-si cu greu loc prin multime si totusi o atmosfera destinsa, lumea vesela, aer de sarbatoare.

In comparatie cu Craciunul (care pare mult mai anost sarbatorit), Sf Nicolae este cam principala atractie a sarbatorilor de iarna la Cehi, ceea ce-mi aduce aminte de faptul ca desi, noi n-avem Mikulas, avem in schimb obiceiurile noastre fermecatoare cu colinde care ar stoarce o lacrima si lui mr Burns, capra si ursul care pentru niste copii mici pot fi la fel de grotesti ca sarsaila de mai sus. Carevasazica nu ducem lipsa dom'le de sarbatori fericiti :)

Iaca si un slaidşou (de vazut cu captions on)

*a baga in sperieti :)

Couch surfing

Weird title huh?

It was my first reaction to this website when i first ran into it yesterday.
Until then, to me, the cheapest possible way of sleeping relatively safe within 4 walls in a distant location was finding some cheap hostel. Well, it seems there are cheaper, more interesting alternatives.

I actually had this idea on my mind, of how much good you can do someone by providing a place to sleep given the fact that the guest is a decent, well behaved individual. The problem was, how to trust someone you've never seen in your life?

Actually, trust is one of the biggest issue in the human world, if we would all trust each other there would be no need for 90% of the crap that makes life hard. But this might be worthy to discuss in another post.

This site, as i got to learn from a glance, has some kind of ratings for both hosts and guests. It's a really nice idea that would be worth a better site design.

So, before you set to explore Bahrain and worry about the sky high hotel prices, try this site and your new friend Jammal will probably wait for you in a customized limo to take you to his gorgeous mansion (these come with the citizenship over there).

Happy traveling!

First decent snow in Prague

A couple of weeks ago, on a sunny tuesday when the water wasn't running in the Monster office and we had a day off, I took advantage of the favorable circumstances and wandered through the city to take some pictures.

Hopefully some of them would be worthy of being called photos. This is what i came up with :)
Enjoy :)

Vine iarna, migram spre bloguri mai calde, mai primitoare

Asa cum bine remarcam la inceputul anului, Yahoo sux, dar in pofida acestui aspect, perspectiva verii si a unui nou inceput m-au facut sa sper ca poate se va imbunatati, ceea ce nu s-a intamplat din cauze de suprematie a Google, management prost, actiuni in scadere, invazia extraterestrilor care au virusat severele yahoo, etc...

Iacata deci ca urmeaza sa migrez cu migala post dupa post pe aceasta platforma mai minunata decat yahoo 360 :)...

Stay tuned and read older posts if you like :)

Italia cea de minti imprastiatoare (mindblowing)

Totul a inceput saptamana trecuta pe vremea asta cand faceam checkin la cursa de smartwings spre Roma.
Biletele au fost cumparate cu 2 zile inainte. Le-a gasit Cristina care marti a zburdat zglobie pe site-urile de avioane sub impresia recentelor zboruri in romania din calatoriile de afaceri.

Despre smartwings am citit ulterior ca au traditie la intarzieri si doar 2 avioane in flota, destul de vechiute. Am aflat apoi ca au unul nou cu care ne-am si intors dealtfel. Oricum la dus a fost ok, punctual.

Am ajuns dupa amiaza in oras si am bagat un tur rapid cu autobuze din alea de turisti cu care n-am fost de acord initial dar s-a dovedit numai bun pt a ne face o idee despre oras. In 2 ore jumate am vazut aproape toate locurile importante din Roma, cam cate 30 secunde la fiecare . Orasul promitea si se preconiza un weekend full.

Asta pentru ca in aceasi seara am taiat-o rapid, eurostaric as zice chiar, catre Florenta, unde locuieste matusa-mea, Vali. Am dat pe tren cat am fi dat pe cazare in Roma, respectiv cam 30 euro pt 1 ora jumate de goana la vreo 250km/h, da' dom'le, tren de mare viteza, cand vom vedea si noi asa ceva in Ro, aprox 300km intr-o ora jumate ?!

Am bagat un tur de forta in care am vazut orasul noaptea, calm, relaxat, pitoresc, romantic, toata treaba, nu noi, orasul, noi alergam sa vedem rapid ce era mai important si sa ajungem sa papam ceva.

Ei si la ce resedinta locuieste matusa-mea: pe un deal cu maslini la marginea orasului, pe niste strazi inguste cat pt o caruta cu magarus, garduri din piatra si curbe stranse, o casuta ca-n povesti, sapata in deal si ratacita intre maslini cu o priveliste minunata asupra orasului. Toate astea si-au atins valoarea absoulta cand au fost incununate cu o ciorba ca la mamaia acasa, si de niste aburinde vinete la cuptor cu mozzarella... incredibile...

A doua zi am luat-o destul de lenes, soarele gadila dealul cu raze pe care nu le-am mai vazut demultisor in Praga, intr-o temperatura dulce de 18-20 de grade. Orasul ne astepta scaldat intr-o ceata aurie, nu tocmai fermecatoare pt. ca in mare parte era generata de smog. Prea multe masini, scutere, centrul are interdictie la trafic cu exceptia celor ce platesc sume babane ca sa-l parcurga, si totusi era full.

Centrul vechi e un muzeu in sine, afara si pe dinauntru, 40 de muzee unul si unul, dintre care galeriile Uffizi sunt cele mai renumite si la care e coada constanta de cateva sute de metri. Am avut marele privilegiu de a intra pe o usa dosnica fara sa platim si sa stam la coada prin amabilitatea undei doamne director de muzeu, prietena cu matusa-mea .

Muzeul e impresionant si coplesitor, prea multa arta, trebuie o zi intreaga si ochi odihniti.

Am stat vreo doua ore si apoi am mai facut o plimbare, pe timp de zi de data asta prin centrul istoric. Cea mai impresionanta si maiestuoasa cladire este Domul, o catedrala gigantica avand fatada integral facuta din marmura de diferite culori. Pare ireal de frumoasa cu atat mai mult cu cat a fost curatata recent.

Domul din Firenze

De asemena, sute de statui, originale, copii, in piete si in muzee, de parca acolo s-ar fi revarsat tot geniul sculptoricesc din ultimul mileniu. Dintre toate, cea mai celebra e David de Michelangelo care se poate vedea in original prin niste usi din sticla fumurie fara sa mai stai la coada de 200m sau in copie, in piata centrala.

Am prins la fix un apus pitoresc pe un alt deal din apropierea orasului dupa care am tras un gratarel ca demult n-am mai avut placerea asta. Sunt niste carnaciori meseriasi in Firenze, nu trebuiesc ratati .


Dimineata de sambata ne-a scurtat cam brutal somnul ca sa luam acelasi tren magic inapoi spre Roma unde ne asteptau atatea...

Poze aici...

Uk baby!

Chestia cu vizitatul Londrei & co a avut dintotdeauna oarece latura mistica pentru mine, incepand cu orele de engleza din clasa a 2-a cand profa noastra ne invata cu accent cat putea ea de britanic limba asta internationala si ne explica pozele din cartea albastra (tin minte si-acu' - si ar face bine sa fi fost albastra). Acolo e Piccadilly Circus (si ma gandeam, ce circ beton tre sa fie acolo cu cine stie ce ozn-uri), acolo Big Ben, Westminster Abbey, Hyde Park, ei si cu parcurile m-a dat pe spate cand ne-a povestit ea ca sunt vreo 80 in londra. Ca idee in Focsani sunt 2, si alea vai de ele...

Profa vizitase londra, ne povestea despre autobuzele supraetajate, ne-a adus niste cutii din alea de ceai cu cabine telefonice pictate (asta nu mai tin minte daca era asa) si mutunachi din aia cu caciuli flocoase si ma gandeam din banca a 6-a randul de la geam (nu mai stiu daca era chiar a 6-a dar stateam prin fun... eerr, spatele clasei) ca la un taram indepartat pe care n-o sa apuc eu sa-l vizitez prea curand.

Cu perceptia asta am dus-o pana hat departe prin anul 2 de facultate cand am dat de AIESEC si in mintea mea s-au aprins niste beculete si iata ca, o fi tarziu, o fi devreme, am iesit de pe usa de termopan de la bordeiul Europei si am ajuns si in iuchei (UK, ha-ha).

Carevasazica, cu numai aprox 100 euro pe biletele de avion (mare minune si cu EU asta si avioanele ei ieftine) si bunavointa stimabilului sir Lucian of Oxfordshire (suna mai bine cu shire la sfarsit nu? aia e regiunea de fapt) am ajuns fara mari probleme logistice pe taram cu traditie regala de mari proportii geografice si temporale - deja devine halucinant nu? si nici n-am apucat sa povestesc practic nimic.

Cine a rezistat pana aici a facut bine ca acu urmeaza descrierea propriu zisa a experientei:
Ca sa nu fie socu prea mare, de la aeroportul Stansted care e unde-a-ntarcat hmm cineva pe cineva (am uitat expresia aia), departe tare de londra adica, am luat un microbuz gen transport public Iasi, doar ca cu volan pe dreapta care a intarziat binisor vreo 20 min fiind resuscitat de o masina de interventii ca avea o mica pana de motor. Ne-a dus in schimb binisor vreo ora si ceva pana in mijlocul londrei unde ne-am trezit (eu si Cristina daca nu stiati :p) ca niste pui fara closca. Partea buna e ca oamenii acolo vorbesc toti engleza, partea mai putin buna e ca pe unii e cam greu sa-i intelegi de accent (daca am vazut numa filme americane cand eram mici...)

Anyway, ne-am dumirit cu skill-urile mele native de orientare si am ajuns la piccadilly unde, supriza, nu era niciun circ (stiam asta de mai demult dar na, chiar nu era) care sincer, arata mai bine in poze. Ma asteptam sa fie o piata mai mare, ceva.
In shimb puhoaie de oameni pe trotuare si fluvii de double deckere printre care inotau autobuze mai fasnete, doar cu parter si un burduf acolo, si ca niste hamsii asa, niscai masinute.
A da, si taxiurile londoneze care sunt produse de-o firma care numai asta face si au un look f pitoresc.

Ne-am luat un maldar de pliante si prezentari de tara si regiuni de la biroul national de info turistice, care ocupa o ditamai casoaia si ne-am plimbat, lipa-lipa cu bagajele in carca (noroc ca n-am luat chiar multe) prin centru gandindu-ne ca nu mai avea rost sa le lasam la bagaje de mana pt cateva ore.

Am vazut lejer Trafalgar Square, am prins schimbarea garzii la grajdurile regale sau ceva de genu (destul de faina), Am luat-o olecuta pe malul Tamisei de unde se vedea London Eye despre care Cristina m-a intrebat, "da cand porneste?". Ca idee ala se misca ca melcu ca sa dureze totusi juma de ora un "zbor" din ala si sa nu te simti foarte jecmanit de 13lire. Apoi Big Ben caruia acele-i erau blegite in resemnarea lucrarilor de reparatie la care era supus, parlamentul, Westminster Abbey si un parc superfain (lac, rate, gaste, pelicani, lebede negre) din fata Buckingham palace, St James.


O chestie superfaina, in UK toate muzeele sunt deschise mocca in spiritul iluminarii norodului lucru de un real succes. Am dat o tura rapida prin National Gallery din Trafalgar Square, cladire pe care o tot fotografiaza baetii de la dpreview.com cand fac teste, si am ramas cu gura cascata cat de fain putea fi acolo. Picturi de mare arta de prin secolul 12,13 pana astazi, si cladirea in sine decorata exceptional. Un must-see sau macar go-through-in-15-min.

Trafalgar square

Si cu toate bagajele respective am fost suprinzator de fasneti incat am ajuns lejer cu vreo ora inainte de autobuzul care trebuia sa ne duca la oxford asa ca l-am luat pe cel dinaintea celui rezervat. Doubledecker(nu cel din link :p), lux, toata treaba, chiar si wifi de-am chatuit cu lucian de pe telefon.

Lucian ne-a asteptat vesel si rotunjor in Oxford, eu eram cam out of shape , Cristina cu intentii extremiste de vizitat orasul noaptea. Ne-am calmat rapid odata ajunsi in camera si fascinati de chemarea sacilor de dormit.

A doua zi am apucat sa ne dumirim si noi care-i treaba cu casa unde sta Lucian, casa tipic englezeasca plina cu omuleti tineri si diversi. Lucian si Bogdan, amicul lui care era cu work&travel ne-au imbiat cu un mic dejun de mare clasa, cu ceai englezesc cu lapte, paine proaspat coapta si chestiuni fine de genul asta... yummy.

Vinerea am rezervat-o cu oarece circumspectie Oxfordului, gandindu-ne ca n-ar fi chiar multe de vazut pe-acolo si pe aceasta cale blogaristica tin sa ma caiesc fata de Lucian pentru a-i fi pus la indoiala sfatul de a sta o zi acolo.

Oxford e un orasel adorabil, in care traditia academica britanica respira prin toti porii cladirilor care mai de care mai impozante si mai vechi. Sunt 39 de colegii, aproape fiecare cu propria lui fortareata cu catedrala si curte interioara, in cadrul careia studentii locuiesc, invata, ... Majoritatea erau inchise vizitatorilor, unele erau cu plata. Am vazut cateva, foarte pitoresti si oarecum ireale asa, nu era decat portarul (cel putin vizibil) si aveam senzatia ca intram in casa cuiva neinvitati.

Tot in oxford exista un colegiu asa mai ezoteric in care nu se intampla nimic decat la vreo reuniune a membrilor dintr-un cer strans (un fel de masoni asa). Veeery interesting. Tot acolo, Lewis Carol, pe numele lui adevarat (gasiti pe wiki) a scris povestea cu Alice, el fiind prof de mate la Christ's College si Alice fiind fiica decanului. Ca sa nu mai zic de Harry Potter & stuff.

Pe-nserate am avut bafta sa prindem ultima ora de punting din program si am luat-o pe niste canale are Tamisei care acolo se cheama Isis (ca sa sune mai vechi probabil). Interesant punt-ul asta si sitemul de navigare. Practic ai un ciomag cu care mesteci prin apa si mai calci pe coada calcanii de pe fund, sau ma rog, zgandari niste bolovani ca sa inaintezi. Cristina a trecut cu brio testul barcii instabile usor rasturnabile deci pot s-o duc cu incredere pe Vltava pe-aici cu barca.

A fost cat se poate de pitoresc in lumina apusului pe canalele unduind printre pajisti verzi si casute ca-n povesti pe maluri.

Am sa ma opresc aici si o sa continui in episodul urmator ca deja, daca lucrezi la o firma serioasa, seful remarca o scadere a productivitatii tale in timp ce citesti acest post interminabil.

Pozele mele din Oxford sunt aici

Cheers

Spiridusa imprevizibila si pianul naravas

Si sa nu fiti cumva tentati sa credeti ca o spiridusa e neaparat gingasa si fermecatoare, nuuu... spiridusele pot fi surprinzatoare prin grotesc, luand chipuri neintelese din lumea lor care ne pot speria sau coplesi, incantandu-ne simturile in egala masura. Spiridusele traiesc mai mult decat oamenii si de sub aparenta fragilitate te pot deruta complet prin experienta dobandita atata timp pe care si-o destainuie criptic in simboluri si poezie. Iti gadila imaginatia si te trec fara menajamente prin toata gama de sentimente la care poti rezona.

Si cand mai exista si un pian care pare sa aiba o vointa proprie, desi nu este decat un fel de alter-ego al spiridusei lucrurile scapa total din control si brusc te trezesti cu implanturi de coarde de pian in urechi, doar pentru cateva ore .

Bineinteles, pentru fiecare este diferit as zice, pentru mine cam asa a fost, in masura in care am reusit sa descriu in cuvinte, concertul lui Tori Amos la care am fost aseara.
A fost total remarcabil si intens, 2 ore si jumatate de melodii consacrate presarate cu melodii de pe noul album, trecand de la piese exclusive de pian la dezlantuiri aproape halucinante de rock ale trupei de 3 oameni foarte talentati.
Luminile si sunetul au fost formidabile, iar una din performantele care m-au impresionat cel mai tare a fost a lui Tori care canta simultan la pian, pianina(armonica? oare asa se cheama?) si voce. Cred ca daca mai avea vreo mana sigur o folosea la un alt instrument...

Un moment foarte intens, mai ales pentru cehi as zice, a fost la piesa Velvet Revolution de pe ultimul album in care, pe langa versurile melodiei, a improvizat foarte mult pe tema eliberarii de sub comunism ca si simbol al libertatii de opinie din care retin cu aproximatie urmatoarele versuri: "5000 miles from here there are people that want to be like you - in 1989" si "1000 years from now, all this will be a fairytale with princesses standing on charles bridge in 1989". Sunt curios daca o sa adapteze tema si in Bucuresti...

Deci in concluzie, oriunde ati fi, nu ratati un concert Tori Amos, iar cei din Ro, nu-l ratati pe cel din iulie, merita fiecare ban :)

Click aici pentru a va deschide putin gustul, tocmai am gasit linkul asta.

A, si in deschidere a cantat foarte fain un tip gen Damien Rice asa. Am uitat cum il cheama din pacate.

Enjoy!

Zee nose blowiiiing

Apparently I found an explanation on the nose blowing phenomenon affecting the Czech people:

"This is an odd one, but in the usa, sniffling due to a cold or breathing trouble is no big deal, whereas public nose blowing is rather frowned upon. in czech it is the opposite. sniffling is considered extremely bad manners, whereas people might blow their nose mid sentence. carry tissues at all times"

Now that's enlightening :)
For the more interested in Czech etiquette, click here.

Nu mintiti poporu cu latinoforu...

Tocmai am citit un articol superinteresant in care Neagu Djuvara vorbeste despre origine miticului nostru popor despre care cu totii stim, nu-i asa..., ca este un amestec predominant de romani si daci cu oarece influente din popoarele dimprejur. Ceea ce ne gadila putin orgoliul de a apartine pe linie stramoseasca de o mare civilizatie europeana, romanii.

In anii recenti s-au mai lamurit cat de cat lucrurile cu trecutul "glorios" al tarii in care dovedind cele mai alese dintre virtuti, ne-am aparat glia cu o adanca constiinta nationala inca de pe vremea lui Mihai Viteazul, daca nu a lui Stefan cel Mare... not quite so... dar cred ca stiti deja despre exagerarile astea care au luat un avant infiorator in epoca de aur. Au luat un avant, pentru ca se pare ca anumite parti ale istoriei erau daca nu inflorite, cel putin omise pentru a nu pata imaginea, inca dinaintea comunismului in incercarea intelectualitatii vremii de a crea o origine respectabila a poporului in ochii Europei in care de-abia ne intergam cat de cat de sub turci (cel putin asa am inteles eu din articolul care urmeaza).

Carevasazica, ar fi inca multe de descoperit din trecutul nostru ca si natiune si multe demitizari de efectuat totodata, ceea ce nu inseamna neaparat ca suntem mai putin demni de trecutul nostru pana la urma, pentru ca eu personal cred ca e remarcabil faptul ca am ramas totusi un popor - asa cum e el - in ciuda atator atacuri...

Va invit deci sa va delectati cu articolul si sa-mi spuneti impresiile de dupa. Va simiti lezati in mandria nationalista? Aveti un soc ca atunci cand ati descoperit ca Mos Craciun nu exista (hmm ma intreb daca a fost bine sa mentionez asta...)?

Enjoy

Experienta ceha continua

Pare a sta in firea omeneasca (si romaneasca in mod deosebit as zice) sa gaseasca mai cu precadrere partile neplacute, picante - da in sensul ala, deranjante, ma rog ati prins ideea, ale aproape fiecarui lucru din jur. Asa ca din prima parte a experientei cehe poate v-a reiesit imaginea gresita, va anunt de pe-acum, ca locuiesc intr-un oras aflat sub poluarea fonica a unor tromboane umane omniprezente (mai ales iarna) sau a unui oras cu trotuare alunecoase (mai ales intr-o perioada a iernii) nu, nu de la gheata ci de la resturile piscicole.

Praga este un oras minunat pe care il descopar cu surprindere in weekenduri, si chiar dupa 6 luni de locuit aici, tot vad lucruri noi si locuri pe unde n-am fost. Asa a fost si weekendul trecut cand am explorat un deal superb de langa castel, cu o manastire veche de numai vreo mie de ani si am prins un apus fabulos peste oras.

Tot asa a fost si cu parcul de distractii asurzitor din postul anterior in care sincer nu m-am simtit tocmai bine, dar oricum mult mai bine in lipsa minoritarilor colorati de la noi, a manenelor si a grasanilor care umba cu maieul suflecat peste burta, pana sub sfarcuri intr-un fel de sutien grotesc (na ca mi-am stricat ziua cu imaginea asta pe care a trebuit s-o vizualizez). Si desi mai e inca de lucrat si aici la mentalitate si ospitalitate, as zice ca avem multe de recuperat pana a ajunge la un comportament apropiat de al cehilor fie el si cu suflatul pitoresc al nasului cu tot.

Si pentru ca orasul a fost binecuvantat cu atatea frumuseti, trebuie sa fie si o cat de mica compensatie, iar asta ar putea fi rezumata intr-un citat inexact dintr-un anonim:
"The city is wonderful but the food is terrible"
Voi continua deci in spiritul firii (r)omenesti mentionata mai sus cu cateva descrieri culinare cehe:

Mancarea tipic ceha are si o denumire care suna pe atat de gratios pe cat este : "knedlo-vepro-zelo" care practic e insiruirea prescurtata a celor 3 chestii principale din ea:
un fel de felii de paine tinuta in rau 3 zile (un aluat fiert de grau sau cartofi) cu porc sau vita (din aia atoasa care ramane intre dinti si n-are niciun gust) intr-un sos maro (probabil bazat pe torocala aia care ramane in tigaie si ceva faina) iar lovitura de gratie, varza, fiarta, nu murata, nici macar cruda cu ceva otet, fiarta... cu chimen...
Pe langa asta ar mai fi si genunchi de porc la cuptor, carnati grosi cu paprika (nu tocmai buni) si alte chestii similare care nu au niciun gust, pentru ca tipic, mancarea se face destul de searbada, cu economie la condimente care nici nu sunt prea variate: chimen, sare, piper, paprika, din astea basic...

Si alta chestie e painea, aproape orice sortiment de paine (au cred zeci si zeci de feluri care habar n-am ce inseamna dar pe care le incerc rand pe rand cu stoicism) are seminte de chimen, da din ala care se pune pe saratele, asa ca in fiecare zi simt lipsa branzei aleia topite si a aluatului fin al lor , molfaind la aluatul vartos din seminte neidentificate si faina de grau integral (ceea ce e indubitabil mai sanatos decat franzela noastra plina de e-uri, dar mai greu de obisnuit cu, chiar si dupa atata timp)

Si pentru ca ar fi necinstit, amintesc si partile care m-au incantat la mancarea ceha, pentru ca da, sunt si astea: au niste supe-creme destul de faine, care la inceput nu prea-mi placeau ce-i drept dar pe care mancandu-le aproape zilnic au inceput sa-mi placa, mai ales aia de ciuperci, mmm, sau de linte... mmm... sau de usturoi... rrr... da, aia e chiar tare, la mama ei ti-o dau intr-o paine rotunda careia i s-a extras miezu cu branza in ea si crutoane . Si mai sunt si prajiturile care nu impresioneaza, cu exceptia medovnik-ului, o prajitura cu miere buna-buna :D.

Iar la bauturi, pe langa berea supercelebra si ieftina, au un surogat de cola, creca de pe vremea impuscatu... (aa oops, ala era la noi, la ei n-a murit nimeni, oameni calmi, civilizati), se cheama Kofola si are gust de cola cu faringosept sau ceva similar, dar daca e rece-rece probabil ca nu se simte asa tare

Pofta buna :)

Cum am petrecut Floriile :)

Uite asa:

Experienta ceha

De multa vreme intentionez sa scriu cateva lucruri mai ne-scrise despre cehi si abia acum pare-se e momentul potrivit, intre doua sesiuni de frecare de menta pe la birou.

Deobicei gasim informatii destul de seci si usor de uitat in carti, brosuri, site-uri si chestii cat de cat oficiale asa ca n-am sa plictisesc pe nimeni cu astea.

Odata am gasit insa un articol delicios scris in engleza prin numai stiu ce loc, care descria obiceiul traditional al Cehilor, niste mari iubitori de carne de porc tot timpul anului, de a consuma crap de craciun. Ma rog, ar fi trebuit sa scriu despre asta mai detaliat la timpul oportun, dar niciodata nu-i prea tarziu.

Deci cum crapul asta nu prea are cautare in restul anului, de Craciun e o adevarata crapo-manie incat vezi pe strada vanzatori cu niste balii gigantice in care se balacesc respectivii crapceni neavand cea mai vaga idee despre ce urmeaza sa li se intample. Mai ales ca stimabilii crapi sunt tratati in prealabil cu apa curata timp de vreo luna-doua ca sa se spele mirosul de namol din ei (sunt ditamai crapii de pe la vreo 3 kile in sus, deci namilele au depozitat ceva namol la viata lor).

Atentie! Daca tocmai ati terminat pranzul sau aveti stomacele mai sensibile puteti sari peste pasajul urmator.

Asadar clientul alege victima, calaul de crapi il pune pe un fel de altar de sacrificiu si-i arde un ciocan in numele tatalui. Apoi taie crapul linistit, il rade de solzi care zboara in toate directiile, deci si pe client banuiesc, il curata si i-l paseaza clientului care deja a intrat in spiritul piscicol al craciunului cu miros cu tot. Asta in timp ce siroaie de sange si alte resturi organice si apa se scurg catre cea mai apropiata canalizare umpland strada de... atmosfera. Ca fapt divers, pestele curatat cica ar mai misca cateva ore bune pe masa clientului din cauza unor reflexe nervoase sau ceva de genu.

Asta a fost, sa zicem unul din socurile culturale cele mai evidente.

Un alt soc cultural, legat mai degraba de o latura (care ar trebui sa fie) mai subtila a naturii umane, l-am constientizat intr-un context mai deosebit, pentru ca pana atunci il puneam pe seama persoanelor mai putin cizelate ca sa zic asa... Eram intr-un tramvai si in fata mea era un tip si-o tipa foarte eleganti, el la costum, ea la rochie de seara, le statea foarte bine, ce sa mai. La un moment, si aici intervine socul meu cultural (deja cred ca sunteti curiosi care e faza), tipul baga mana in buzunarul interior al sacoului si ... (nu, nu scoate un inel minunat cu care s-o ceara de nevasta pe prietena fix in tramvai) scoate tinand de un colt, o batista din aia textila de pe vremuri regretabile, botita in ultimul hal si probabil ca si 'apretata' in prealabil. Nici n-am apucat sa aud paraiturile de la descretirea batistei ca tipul isi si cufunda fata in ea si baga un trombon rasunator, dovada ca omul are plamani sanatosi, de-a vibrat tot tramvaiul (sau poate ca tocmai lua o curba). Dupa care, senin si desfundat, tipul mototleste la loc minunata naframa intr-un ghem si-o infige cu simt de raspundere la loc in buzunar. Tot timpul asta tipa care-l insotea s-a comportat absolut firesc, continuandu-si conversatia cu o naturalete dezarmanta.

Abia mai apoi am realizat ca majoritatea cehilor procedeaza in felul asta, probabil intr-o incercare colectiva de a salva padurile lumii si de a boicota aceste mofturi de servetele de hartie care iata, contribuie la niste plamani mai putin sanatosi, cel putin ai naturii.

Pentru alte minunate experiente tipic cehe, stay tuned :)

Portugal, Lisboa, Mariza

Poate mai important decat excursia la Viena pe care mi-am facut-o cadou anul asta de venirea primaverii si a unui nou an in carca personala, este dvd-ul cu Mariza pe care mi l-am luat ieri dupa ce cu greu l-am dibuit pe un site ceh de vandut muzica si dupa ce am asteptat vreo 2 saptamani sa-l aduca (l-or fi adus din Portugalia?)

De ce e asa deosebit acest dvd? Pentru ca este inregistrarea concertului la care am asistat cu gura cascata si cu fiori pe sira spinarii acum un an jumate pe malul raului Tejo la varsarea in ocean, in Lisabona.

Stiam ca urma sa apara pe dvd si tot am asteptat de vreo jumatate de an sa-mi iau dvd-ul. Aseara m-am uitat cuprins de nostalgiile unor vremuri si experiente apuse la tot concertul care desi a durat aproape 2 ore mi s-a parut ca s-a terminat asa repede... ma rog poate si din cauza ca au mai taiat la montaj parti in care Mariza mai vorbea cu publicul si pe care chiar as fi vrut sa le revad.

Spuneam de vremuri ca sunt apuse pentru ca oricat de des am revizita locuri care ne-au ramas dragi, nu vom regasi contextul de atunci, asa cum imi spunea intr-un mail un coleg de la Mr. Net care are sentimente similare pt Barcelona unde a fost erasmus.

Cu siguranta ca o sa fie foarte frumos sa revad Lisabona poate chiar anul asta, dar din pacate o sa o fac in calitate de turist, pentru cateva zile probabil, si in lipsa unora dintre prietenii pe care i-am avut in cele 4 luni de Portugalie.

Totusi, oricum ar fi, cu siguranta ma voi simti bine si-mi voi mai alina 'saudade de Lisboa' cu care fiecare strain care locuieste acolo este inevitabil impregnat.

Din cat am reusit sa vizitez pana acum si din experienta locuitului in Praga, as putea spune ca trebuie sa fie cu totul special ca un oras sa-si lase o amprenta asa puternica in mintea si sufletul cuiva precum Lisabona. Sau poate ca sunt prea subiectiv in aprecieri, si influentat doar de amintirile frumoase si revederea concertului aseara...

Sa vizitati Lisabona si sa-mi spuneti cum vi s-a parut. Desi ar trebui sa locuiti acolo macar o luna asa... recomand vara din iulie in octombrie :)

Viena

Weekend-ul trecut am vizitat Viena impreuna cu Cristina, beneficiind de generozitatea Violetei care ne-a cazat in caminul in care locuieste in calitate de masteranda, fix in centrul orasului.
Oras pe care, in cateva cuvinte l-as descrie ca monumental, opulent si putin cam rece ca si atmosfera generala.

Sambata am nimerit intr-o zi ploioasa si friguroasa dar totusi am vazut tot centrul care contine majoritatea cladirilor impresionante, destul de recente comparativ cu Praga bunaoara. In Viena nu sunt stradute pitoresti, inguste din evul mediu, sugrumate de turisti dezlantuiti ca aici. In shimb sunt bulevarde largi cu piete intinse si cladiri demne de o fosta capitala de imperiu.

Dupa cum banuiti probabil majoritatea cladirilor de genul celor de mai sus sunt fie muzee, palate sau institutii care pot fi vizitate. Nici nu vreau sa ma gandesc cate bogatii sunt pe dinauntru daca pe dinafara fac o impresie monumentala. Oricum n-am fi avut timp sa le colindam.

Cred ca una din cele mai vechi cladiri este biserica Sf Stefan, care dealtfel a fost si una din cele mai impresionante cladiri pe care le-am vazut.

Mi-a placut ca nu era asa puzderie de turisti ca in Praga si ca lumea vorbea engleza bine cam peste tot. Si ca tramvaiele sunt suspect de line, cele mai line din cate am vazut pana acum, in totala opozitie cu alea din Bucuresti unde tre' sa te tii de bara si cand stai pe scaun ca sa nu zbori pe geam. Metroul avea in componenta si vagoane de tramvai uneori si lua aer destul de des, iesind la suprafata din loc in loc.

Dunarea mi s-a parut neimpresionanta ca si amenajare, parca eram la Galati (no offense domnu Adi - apropo au si ei un turn din ala chiar lg Dunare in care probabil ca mult mai scump decat pe plai moldovinesc), la modul ca n-am auzit sa fie nici poduri spectaculoase, nici amplasamente dragute pe malurile ei, desi poate ma insel.

La metrou, destul de multi drogati cereau bani fara jena cu politistu care manca gogosi la 10 m mai incolo. Aveau aia niste fete nene de-ti ingheta sangele in vine... Kind of a cultural shock there... Vio povestea cum intr-un weekend au vazut pe unu in curu gol, ciuruit de seringi, alergand de nebun pe la metrou.

Sambata seara am zis sa experimentam o cafenea vieneza, atat de specifica locului. Am identificat una dragutica in drum spre casa si am purces. Inauntru, pustiu. Ne-am asezat noi putin cam contrariati de ce e asa gol sambata seara. Eu am incercat un atat de specific snitel vienez, o cafea 'scurta' care am sperat sa-mi aminteasca de cafeaua din Portugalia dar n-a prea reusit, si o prajitura despre care am citit ca ar fi iarasi celebra si specifica, Sacher torte. Bune, n-am ce zice, insa locul, desi arata destul de bine nu era tocmai tipic vienez. Asta din cauza ca meniul era in mare italian, personalul era ceh (ce mandru am fost sa identific limba asta binecuvantata de consoane) iar muzica era de la radio (ceva comercial) cand ar fi fost dragut ceva clasic vienez.

Caminul Violetei pare facut de romani, este nou-nout, arata foarte bine insa ii lipsesc detalii insesizabile initial dar care fac o diferenta destul de mare: n-are fereastra la bucatarie, si nici hota, un frigider miiic-mic pt 3 persoane, vesela canci, rafturi de cacao in care nu incap bine lucruri, samd... totul pentru o suma destul de frumusica platita in fiecare luna. In schimb, are cel mai rapid lift cu care am mers pana acum, creca face 10 etaje in mai putin de 10 secunde...

A doua zi am vazut palatul Schonbrun care pe vremea asta arata cam dezolant cu gradinile alea chele dar impunator nevertheless. Erau destul de multi romanasi pe-acolo, suprinzator turisti si nu capsunari-betonisti, dar ne-suprinzator printre turistii astia romani, ghiolbani care puneau mana pe niste sani de statui si pipite de bani gata care se conversau in gol pe teme total neinteresante si-si plimbau fundurile in mertane cu numere de B.

Cea mai interesanta atractie a fost casa celor 100 de ape, o cladire foarte ciudata in care locuiesc oameni. Cladirea e in trepte si are terasa cu gradina si copaci pe fiecare nivel, podelele sunt ondulate si ferestrele sui. Trebuie sa fie cel putin interesant sa locuiesti acolo.

Viena se preteaza la vizitat intr-un weekend si chiar intr-o zi intreaga daca esti harnic si grabit, m-as fi asteptat sa fie mai multe de vazut si ne temeam ca n-o sa avem timp. N-am vazut chiar toate chestiile, logic dar am acoperit mare parte din chestiile turistice.

Cel mai frumos, am ajuns eu sa cred, e atunci cand locuind in oras, descoperi locuri izolate care au ceva special numai pentru tine poate, nepoluate de turisti si care ajung sa-ti placa mai mult decat locatiile ultrafolosite, de parca turistii tocesc frumusetea locului cu toate privirile lor avide. Am devenit constient de asta aici in Praga, unde sunt incredibil de multi.

Sunt convins ca sunt si in Viena locuri din astea pe care n-am sa le experimentez niciodata probabil. Dar ca si impresie generala, mi se pare un oras pentru oameni bogati si conservatori, nostalgici dupa imperialismul apus. Praga mi se pare mai calduroasa si mai joviala prin dealurile ei, poduri, castel si orasul vechi.

Albumul cu toate pozele e aici.

Despre accesibilitate, civilizatie si cat de norocosi suntem

Aseara cand ieseam de la metrou mi s-a intamplat din nou sa vad un nevazator care circula pe cont propriu prin zona, ajutat fiind, la prima impresie, doar de un banal baston.
Cand ma pregateam sa urc scarile rulante el dadea sa urce pe cele obisnuite, si in timp ce urcam am auzit o voce care spunea ce iesire este si, probabil (nu stiu chiar atat de bine ceha cu tot cu lectiile pe care le iau la firma) si faptul ca iesirea are scari rulante, asa ca tipul s-a indreptat spre scarile rulante.

Acum, oricat de bine este dotata statia de metrou banuiesc ca trebuie sa ai si un echilibru foarte bun ca sa te urci pe scarile rulante fara sa vezi nimic. La capat m-am gandit c-ar fi bine sa-l astept si sa-l ajut insa tipul a pasit foarte increzator folosindu-se de baston ca sa simta sfarsitul scarilor.

Iesirea era spre o statie de autobuz unde asteptam si eu, tipul a identificat panoul unde sunt trecute autobuzele si s-a asezat imediat langa el.

In momentul in care a sosit un autobuz, ma asteptam sa intrebe pe cineva ce numar e, insa tipul a scos o mica telecomanda din buzunar iar din autobuz, vocea care anunta statiile si faze din astea, i-a spus ce numar e si pana unde merge.

Eu unul am ramas destul de impresionat de infrastructura pentru persoanele dizabilitate care exista in Praga, unul din motivele pentru care vad destul de multi oameni dizabilitati avand o viata activa.

La inceput chiar ma intrebam daca cehii au asa multe probleme in general, pe cand de fapt problema e ca la noi acesti oameni sunt prizonieri in propriile case, in lipsa oricarei infrastructuri care sa le ofere un cadru mai bun pentru mobilitate.

Si cand exista intentii din astea, sunt implementate complet idiot, gen rampe pentru carucioare in unghi de 45% (poate am exagerat, dar oricum unghi impracticabil) samd...

Iar intamplarea de-aseara m-a facut inca odata recunoscator pentru faptul ca inca am toate simturile in stare de functionare si ca deobicei nu dam 2 bani pe asta. Poate daca am fi constienti de asta si de multe altele nu ne-am mai plange asa mult de toate celelalte neajunsuri care par glume fata de astfel de probleme.

Weekend placut tuturor ;)

First entry

This is much better than the dreaded yahoo 360, or so I've been told.
The older posts are migrated from here.

Cracovia - Yo-ho-ho, merry new year! (II)

Part II - Ze Cracou


The following days (27-8-9) me and Cristina visited Cracovia. For those who don't know she's my lovely girlfriend We caught a night train which looked slightly better that the rapid in Romania, but wasn't heated properly. Thank God it was a warm night. There were temperatures above 5 degrees almost all the 'winter'. Ionut waited for us at 6 am in the station in a memorable heroic act of defeating the morning sleep in a holiday. Well the battle was just half won because we all 'fell' soon after arriving at his and Ioana's residence in Krakow.
Krakow is a really nice historic city, less tourist crowded than Prague, kind of an Iasi situated in a better context. The whole center is surrounded by a park giving it a pleasant look. I think there was the biggest square I've ever seen, 200x200 sq meters. Other than that, the castle, of course with a view over the river (I guess this is repeating itself a bit everywhere) and a really nice inner yard(repeating again everywhere there's a castle in a way or the other), a church inside the yard (!!!) and everything you'd expect to find by now in a castle. Don't think I wasn't impressed by it or anything, it was really beaauuuutifull. It's just that old cities in Europe tend to look very much alike by my mind.

The food was also quite similar to the czech ones. I admit it tasted a bit better. We were in a really nice restaurant, half 'rustic' half really elegant right in front of the theater. Beer's twice the price as in Prague btw :p.

On the 28th there was Ioana's birthday, we went out with the trainees from Krakow to a club where they almost didn't let Cristina in because of id checking, I guess she didn't look 21 to them . Club was nice, typical house noize and kinda smokie. We got to know some of the people which was nice, for instance some indian guys which belonging to different casts had quite different upbringings which were clearly visible through their behaviour. They're even often discriminated among each other on this matter. Another fortunate event was the snow!! weee, it was the first 'serious' snow i've seen this winter, streets were all white and nice and at least that night it was really beautiful.

On our last day we visited the jewish quarters, the getto and Schindler's factory. For me it was quite emotional having known that all I've seen in the movie actually happened right before my eyes some 60years ago. The getto was looking very grim, all the buildings seemed to be left to crumble on purpose. The really cloudy, gloomy day also added to the effect after 2 days of bright sunshine.

The jewish quarter though had plenty of good looking buildings, fancy narrow alleys and synagogues. We also had the traditional kind of polish pizza, the zapekanka or something like that, cheese, mushrooms and spices on a loaf of toast bread with butter with salami or other kinds of toppings. Interesting stuff, good especially if hungry :)

For the drinks, one shouldn't miss the Zubrovka (Jubrovca), traditional polish vodka, very aromatic and with a herb inside :) The combination of that and apple syrup (Juberek) is totally irresistable to girls (or so I've herd) :p

We had a really good time in Kracow and i totaly recommend it to everyone :) especially if u have friends living there (unfortunatelly the Ions -Ionut+Ioana- ended their stay there).

So until they'll post their side of the story on our visit there, take my word for what i said was very close to the truth

Yo-ho-ho, merry new year! (I)

Since it's been quite some time since my last post I'll be mixing some of the events that just happened in some kind of wintery tale which is actually not so wintery (it rained a lot these days).

For you own good I'll split it into smaller chapters so that it's easier to digest.

Part I - za bighining

Being my first x-mas without my family and also in another country I expected I'd get less into the atmosphere but actually it turned out to be quite nice. It all started with the x-mas decorations from Ikea, very nice and cheap. Having the decorations we had no excuse for not getting a x-mas tree. In the search for the tree we ran into some guys that were also selling the traditional x-mas meal to-be: the wonderful carp! They were selling it right next to the x-mas trees so there was a high chance we'd get a slightly different smell than we would expect in our living room. We found then another place where me and Raluca got a really nice one. They were nice enough to chop the bottom to fit in the support as well and nicely wrapped it in a net. The tree was a hit! It's still vigorously pointing its branches towards the ceiling.

Then there came the visitors, 10ks of maize flour for the long craved 'mamaliga' which will last probably the whole year, fried home-made sausages in lard, hard-core sheep cheese, smoked cheese, 'belly' cheese and all other kinds of such romanian x-mas delicacies. And what would x-mas be without the magnificent sarmale? Well we had to make them so they brought the appropriate leaves :D and they turned out to be delicious. For those of you whose mouths are already watering as you're reading, I apologize but I really felt like sharing this . To the others, well you've either had them recently or you don't know what the f**k i'm writing about in which case you need to come to Romania :D

So having ended the food paragraph, I'm moving on to the x-mas morning. We had nice presents under the tree in the morning and then we had lunch again which was thoroughly quenched by Jidvei, Cotnari and such other kinds of Romanian wine :p

Having ended the drinking paragraph (for now), I'll get to the next days in the next post.