Uk baby!

Chestia cu vizitatul Londrei & co a avut dintotdeauna oarece latura mistica pentru mine, incepand cu orele de engleza din clasa a 2-a cand profa noastra ne invata cu accent cat putea ea de britanic limba asta internationala si ne explica pozele din cartea albastra (tin minte si-acu' - si ar face bine sa fi fost albastra). Acolo e Piccadilly Circus (si ma gandeam, ce circ beton tre sa fie acolo cu cine stie ce ozn-uri), acolo Big Ben, Westminster Abbey, Hyde Park, ei si cu parcurile m-a dat pe spate cand ne-a povestit ea ca sunt vreo 80 in londra. Ca idee in Focsani sunt 2, si alea vai de ele...

Profa vizitase londra, ne povestea despre autobuzele supraetajate, ne-a adus niste cutii din alea de ceai cu cabine telefonice pictate (asta nu mai tin minte daca era asa) si mutunachi din aia cu caciuli flocoase si ma gandeam din banca a 6-a randul de la geam (nu mai stiu daca era chiar a 6-a dar stateam prin fun... eerr, spatele clasei) ca la un taram indepartat pe care n-o sa apuc eu sa-l vizitez prea curand.

Cu perceptia asta am dus-o pana hat departe prin anul 2 de facultate cand am dat de AIESEC si in mintea mea s-au aprins niste beculete si iata ca, o fi tarziu, o fi devreme, am iesit de pe usa de termopan de la bordeiul Europei si am ajuns si in iuchei (UK, ha-ha).

Carevasazica, cu numai aprox 100 euro pe biletele de avion (mare minune si cu EU asta si avioanele ei ieftine) si bunavointa stimabilului sir Lucian of Oxfordshire (suna mai bine cu shire la sfarsit nu? aia e regiunea de fapt) am ajuns fara mari probleme logistice pe taram cu traditie regala de mari proportii geografice si temporale - deja devine halucinant nu? si nici n-am apucat sa povestesc practic nimic.

Cine a rezistat pana aici a facut bine ca acu urmeaza descrierea propriu zisa a experientei:
Ca sa nu fie socu prea mare, de la aeroportul Stansted care e unde-a-ntarcat hmm cineva pe cineva (am uitat expresia aia), departe tare de londra adica, am luat un microbuz gen transport public Iasi, doar ca cu volan pe dreapta care a intarziat binisor vreo 20 min fiind resuscitat de o masina de interventii ca avea o mica pana de motor. Ne-a dus in schimb binisor vreo ora si ceva pana in mijlocul londrei unde ne-am trezit (eu si Cristina daca nu stiati :p) ca niste pui fara closca. Partea buna e ca oamenii acolo vorbesc toti engleza, partea mai putin buna e ca pe unii e cam greu sa-i intelegi de accent (daca am vazut numa filme americane cand eram mici...)

Anyway, ne-am dumirit cu skill-urile mele native de orientare si am ajuns la piccadilly unde, supriza, nu era niciun circ (stiam asta de mai demult dar na, chiar nu era) care sincer, arata mai bine in poze. Ma asteptam sa fie o piata mai mare, ceva.
In shimb puhoaie de oameni pe trotuare si fluvii de double deckere printre care inotau autobuze mai fasnete, doar cu parter si un burduf acolo, si ca niste hamsii asa, niscai masinute.
A da, si taxiurile londoneze care sunt produse de-o firma care numai asta face si au un look f pitoresc.

Ne-am luat un maldar de pliante si prezentari de tara si regiuni de la biroul national de info turistice, care ocupa o ditamai casoaia si ne-am plimbat, lipa-lipa cu bagajele in carca (noroc ca n-am luat chiar multe) prin centru gandindu-ne ca nu mai avea rost sa le lasam la bagaje de mana pt cateva ore.

Am vazut lejer Trafalgar Square, am prins schimbarea garzii la grajdurile regale sau ceva de genu (destul de faina), Am luat-o olecuta pe malul Tamisei de unde se vedea London Eye despre care Cristina m-a intrebat, "da cand porneste?". Ca idee ala se misca ca melcu ca sa dureze totusi juma de ora un "zbor" din ala si sa nu te simti foarte jecmanit de 13lire. Apoi Big Ben caruia acele-i erau blegite in resemnarea lucrarilor de reparatie la care era supus, parlamentul, Westminster Abbey si un parc superfain (lac, rate, gaste, pelicani, lebede negre) din fata Buckingham palace, St James.


O chestie superfaina, in UK toate muzeele sunt deschise mocca in spiritul iluminarii norodului lucru de un real succes. Am dat o tura rapida prin National Gallery din Trafalgar Square, cladire pe care o tot fotografiaza baetii de la dpreview.com cand fac teste, si am ramas cu gura cascata cat de fain putea fi acolo. Picturi de mare arta de prin secolul 12,13 pana astazi, si cladirea in sine decorata exceptional. Un must-see sau macar go-through-in-15-min.

Trafalgar square

Si cu toate bagajele respective am fost suprinzator de fasneti incat am ajuns lejer cu vreo ora inainte de autobuzul care trebuia sa ne duca la oxford asa ca l-am luat pe cel dinaintea celui rezervat. Doubledecker(nu cel din link :p), lux, toata treaba, chiar si wifi de-am chatuit cu lucian de pe telefon.

Lucian ne-a asteptat vesel si rotunjor in Oxford, eu eram cam out of shape , Cristina cu intentii extremiste de vizitat orasul noaptea. Ne-am calmat rapid odata ajunsi in camera si fascinati de chemarea sacilor de dormit.

A doua zi am apucat sa ne dumirim si noi care-i treaba cu casa unde sta Lucian, casa tipic englezeasca plina cu omuleti tineri si diversi. Lucian si Bogdan, amicul lui care era cu work&travel ne-au imbiat cu un mic dejun de mare clasa, cu ceai englezesc cu lapte, paine proaspat coapta si chestiuni fine de genul asta... yummy.

Vinerea am rezervat-o cu oarece circumspectie Oxfordului, gandindu-ne ca n-ar fi chiar multe de vazut pe-acolo si pe aceasta cale blogaristica tin sa ma caiesc fata de Lucian pentru a-i fi pus la indoiala sfatul de a sta o zi acolo.

Oxford e un orasel adorabil, in care traditia academica britanica respira prin toti porii cladirilor care mai de care mai impozante si mai vechi. Sunt 39 de colegii, aproape fiecare cu propria lui fortareata cu catedrala si curte interioara, in cadrul careia studentii locuiesc, invata, ... Majoritatea erau inchise vizitatorilor, unele erau cu plata. Am vazut cateva, foarte pitoresti si oarecum ireale asa, nu era decat portarul (cel putin vizibil) si aveam senzatia ca intram in casa cuiva neinvitati.

Tot in oxford exista un colegiu asa mai ezoteric in care nu se intampla nimic decat la vreo reuniune a membrilor dintr-un cer strans (un fel de masoni asa). Veeery interesting. Tot acolo, Lewis Carol, pe numele lui adevarat (gasiti pe wiki) a scris povestea cu Alice, el fiind prof de mate la Christ's College si Alice fiind fiica decanului. Ca sa nu mai zic de Harry Potter & stuff.

Pe-nserate am avut bafta sa prindem ultima ora de punting din program si am luat-o pe niste canale are Tamisei care acolo se cheama Isis (ca sa sune mai vechi probabil). Interesant punt-ul asta si sitemul de navigare. Practic ai un ciomag cu care mesteci prin apa si mai calci pe coada calcanii de pe fund, sau ma rog, zgandari niste bolovani ca sa inaintezi. Cristina a trecut cu brio testul barcii instabile usor rasturnabile deci pot s-o duc cu incredere pe Vltava pe-aici cu barca.

A fost cat se poate de pitoresc in lumina apusului pe canalele unduind printre pajisti verzi si casute ca-n povesti pe maluri.

Am sa ma opresc aici si o sa continui in episodul urmator ca deja, daca lucrezi la o firma serioasa, seful remarca o scadere a productivitatii tale in timp ce citesti acest post interminabil.

Pozele mele din Oxford sunt aici

Cheers