Experienta ceha

De multa vreme intentionez sa scriu cateva lucruri mai ne-scrise despre cehi si abia acum pare-se e momentul potrivit, intre doua sesiuni de frecare de menta pe la birou.

Deobicei gasim informatii destul de seci si usor de uitat in carti, brosuri, site-uri si chestii cat de cat oficiale asa ca n-am sa plictisesc pe nimeni cu astea.

Odata am gasit insa un articol delicios scris in engleza prin numai stiu ce loc, care descria obiceiul traditional al Cehilor, niste mari iubitori de carne de porc tot timpul anului, de a consuma crap de craciun. Ma rog, ar fi trebuit sa scriu despre asta mai detaliat la timpul oportun, dar niciodata nu-i prea tarziu.

Deci cum crapul asta nu prea are cautare in restul anului, de Craciun e o adevarata crapo-manie incat vezi pe strada vanzatori cu niste balii gigantice in care se balacesc respectivii crapceni neavand cea mai vaga idee despre ce urmeaza sa li se intample. Mai ales ca stimabilii crapi sunt tratati in prealabil cu apa curata timp de vreo luna-doua ca sa se spele mirosul de namol din ei (sunt ditamai crapii de pe la vreo 3 kile in sus, deci namilele au depozitat ceva namol la viata lor).

Atentie! Daca tocmai ati terminat pranzul sau aveti stomacele mai sensibile puteti sari peste pasajul urmator.

Asadar clientul alege victima, calaul de crapi il pune pe un fel de altar de sacrificiu si-i arde un ciocan in numele tatalui. Apoi taie crapul linistit, il rade de solzi care zboara in toate directiile, deci si pe client banuiesc, il curata si i-l paseaza clientului care deja a intrat in spiritul piscicol al craciunului cu miros cu tot. Asta in timp ce siroaie de sange si alte resturi organice si apa se scurg catre cea mai apropiata canalizare umpland strada de... atmosfera. Ca fapt divers, pestele curatat cica ar mai misca cateva ore bune pe masa clientului din cauza unor reflexe nervoase sau ceva de genu.

Asta a fost, sa zicem unul din socurile culturale cele mai evidente.

Un alt soc cultural, legat mai degraba de o latura (care ar trebui sa fie) mai subtila a naturii umane, l-am constientizat intr-un context mai deosebit, pentru ca pana atunci il puneam pe seama persoanelor mai putin cizelate ca sa zic asa... Eram intr-un tramvai si in fata mea era un tip si-o tipa foarte eleganti, el la costum, ea la rochie de seara, le statea foarte bine, ce sa mai. La un moment, si aici intervine socul meu cultural (deja cred ca sunteti curiosi care e faza), tipul baga mana in buzunarul interior al sacoului si ... (nu, nu scoate un inel minunat cu care s-o ceara de nevasta pe prietena fix in tramvai) scoate tinand de un colt, o batista din aia textila de pe vremuri regretabile, botita in ultimul hal si probabil ca si 'apretata' in prealabil. Nici n-am apucat sa aud paraiturile de la descretirea batistei ca tipul isi si cufunda fata in ea si baga un trombon rasunator, dovada ca omul are plamani sanatosi, de-a vibrat tot tramvaiul (sau poate ca tocmai lua o curba). Dupa care, senin si desfundat, tipul mototleste la loc minunata naframa intr-un ghem si-o infige cu simt de raspundere la loc in buzunar. Tot timpul asta tipa care-l insotea s-a comportat absolut firesc, continuandu-si conversatia cu o naturalete dezarmanta.

Abia mai apoi am realizat ca majoritatea cehilor procedeaza in felul asta, probabil intr-o incercare colectiva de a salva padurile lumii si de a boicota aceste mofturi de servetele de hartie care iata, contribuie la niste plamani mai putin sanatosi, cel putin ai naturii.

Pentru alte minunate experiente tipic cehe, stay tuned :)

Portugal, Lisboa, Mariza

Poate mai important decat excursia la Viena pe care mi-am facut-o cadou anul asta de venirea primaverii si a unui nou an in carca personala, este dvd-ul cu Mariza pe care mi l-am luat ieri dupa ce cu greu l-am dibuit pe un site ceh de vandut muzica si dupa ce am asteptat vreo 2 saptamani sa-l aduca (l-or fi adus din Portugalia?)

De ce e asa deosebit acest dvd? Pentru ca este inregistrarea concertului la care am asistat cu gura cascata si cu fiori pe sira spinarii acum un an jumate pe malul raului Tejo la varsarea in ocean, in Lisabona.

Stiam ca urma sa apara pe dvd si tot am asteptat de vreo jumatate de an sa-mi iau dvd-ul. Aseara m-am uitat cuprins de nostalgiile unor vremuri si experiente apuse la tot concertul care desi a durat aproape 2 ore mi s-a parut ca s-a terminat asa repede... ma rog poate si din cauza ca au mai taiat la montaj parti in care Mariza mai vorbea cu publicul si pe care chiar as fi vrut sa le revad.

Spuneam de vremuri ca sunt apuse pentru ca oricat de des am revizita locuri care ne-au ramas dragi, nu vom regasi contextul de atunci, asa cum imi spunea intr-un mail un coleg de la Mr. Net care are sentimente similare pt Barcelona unde a fost erasmus.

Cu siguranta ca o sa fie foarte frumos sa revad Lisabona poate chiar anul asta, dar din pacate o sa o fac in calitate de turist, pentru cateva zile probabil, si in lipsa unora dintre prietenii pe care i-am avut in cele 4 luni de Portugalie.

Totusi, oricum ar fi, cu siguranta ma voi simti bine si-mi voi mai alina 'saudade de Lisboa' cu care fiecare strain care locuieste acolo este inevitabil impregnat.

Din cat am reusit sa vizitez pana acum si din experienta locuitului in Praga, as putea spune ca trebuie sa fie cu totul special ca un oras sa-si lase o amprenta asa puternica in mintea si sufletul cuiva precum Lisabona. Sau poate ca sunt prea subiectiv in aprecieri, si influentat doar de amintirile frumoase si revederea concertului aseara...

Sa vizitati Lisabona si sa-mi spuneti cum vi s-a parut. Desi ar trebui sa locuiti acolo macar o luna asa... recomand vara din iulie in octombrie :)

Viena

Weekend-ul trecut am vizitat Viena impreuna cu Cristina, beneficiind de generozitatea Violetei care ne-a cazat in caminul in care locuieste in calitate de masteranda, fix in centrul orasului.
Oras pe care, in cateva cuvinte l-as descrie ca monumental, opulent si putin cam rece ca si atmosfera generala.

Sambata am nimerit intr-o zi ploioasa si friguroasa dar totusi am vazut tot centrul care contine majoritatea cladirilor impresionante, destul de recente comparativ cu Praga bunaoara. In Viena nu sunt stradute pitoresti, inguste din evul mediu, sugrumate de turisti dezlantuiti ca aici. In shimb sunt bulevarde largi cu piete intinse si cladiri demne de o fosta capitala de imperiu.

Dupa cum banuiti probabil majoritatea cladirilor de genul celor de mai sus sunt fie muzee, palate sau institutii care pot fi vizitate. Nici nu vreau sa ma gandesc cate bogatii sunt pe dinauntru daca pe dinafara fac o impresie monumentala. Oricum n-am fi avut timp sa le colindam.

Cred ca una din cele mai vechi cladiri este biserica Sf Stefan, care dealtfel a fost si una din cele mai impresionante cladiri pe care le-am vazut.

Mi-a placut ca nu era asa puzderie de turisti ca in Praga si ca lumea vorbea engleza bine cam peste tot. Si ca tramvaiele sunt suspect de line, cele mai line din cate am vazut pana acum, in totala opozitie cu alea din Bucuresti unde tre' sa te tii de bara si cand stai pe scaun ca sa nu zbori pe geam. Metroul avea in componenta si vagoane de tramvai uneori si lua aer destul de des, iesind la suprafata din loc in loc.

Dunarea mi s-a parut neimpresionanta ca si amenajare, parca eram la Galati (no offense domnu Adi - apropo au si ei un turn din ala chiar lg Dunare in care probabil ca mult mai scump decat pe plai moldovinesc), la modul ca n-am auzit sa fie nici poduri spectaculoase, nici amplasamente dragute pe malurile ei, desi poate ma insel.

La metrou, destul de multi drogati cereau bani fara jena cu politistu care manca gogosi la 10 m mai incolo. Aveau aia niste fete nene de-ti ingheta sangele in vine... Kind of a cultural shock there... Vio povestea cum intr-un weekend au vazut pe unu in curu gol, ciuruit de seringi, alergand de nebun pe la metrou.

Sambata seara am zis sa experimentam o cafenea vieneza, atat de specifica locului. Am identificat una dragutica in drum spre casa si am purces. Inauntru, pustiu. Ne-am asezat noi putin cam contrariati de ce e asa gol sambata seara. Eu am incercat un atat de specific snitel vienez, o cafea 'scurta' care am sperat sa-mi aminteasca de cafeaua din Portugalia dar n-a prea reusit, si o prajitura despre care am citit ca ar fi iarasi celebra si specifica, Sacher torte. Bune, n-am ce zice, insa locul, desi arata destul de bine nu era tocmai tipic vienez. Asta din cauza ca meniul era in mare italian, personalul era ceh (ce mandru am fost sa identific limba asta binecuvantata de consoane) iar muzica era de la radio (ceva comercial) cand ar fi fost dragut ceva clasic vienez.

Caminul Violetei pare facut de romani, este nou-nout, arata foarte bine insa ii lipsesc detalii insesizabile initial dar care fac o diferenta destul de mare: n-are fereastra la bucatarie, si nici hota, un frigider miiic-mic pt 3 persoane, vesela canci, rafturi de cacao in care nu incap bine lucruri, samd... totul pentru o suma destul de frumusica platita in fiecare luna. In schimb, are cel mai rapid lift cu care am mers pana acum, creca face 10 etaje in mai putin de 10 secunde...

A doua zi am vazut palatul Schonbrun care pe vremea asta arata cam dezolant cu gradinile alea chele dar impunator nevertheless. Erau destul de multi romanasi pe-acolo, suprinzator turisti si nu capsunari-betonisti, dar ne-suprinzator printre turistii astia romani, ghiolbani care puneau mana pe niste sani de statui si pipite de bani gata care se conversau in gol pe teme total neinteresante si-si plimbau fundurile in mertane cu numere de B.

Cea mai interesanta atractie a fost casa celor 100 de ape, o cladire foarte ciudata in care locuiesc oameni. Cladirea e in trepte si are terasa cu gradina si copaci pe fiecare nivel, podelele sunt ondulate si ferestrele sui. Trebuie sa fie cel putin interesant sa locuiesti acolo.

Viena se preteaza la vizitat intr-un weekend si chiar intr-o zi intreaga daca esti harnic si grabit, m-as fi asteptat sa fie mai multe de vazut si ne temeam ca n-o sa avem timp. N-am vazut chiar toate chestiile, logic dar am acoperit mare parte din chestiile turistice.

Cel mai frumos, am ajuns eu sa cred, e atunci cand locuind in oras, descoperi locuri izolate care au ceva special numai pentru tine poate, nepoluate de turisti si care ajung sa-ti placa mai mult decat locatiile ultrafolosite, de parca turistii tocesc frumusetea locului cu toate privirile lor avide. Am devenit constient de asta aici in Praga, unde sunt incredibil de multi.

Sunt convins ca sunt si in Viena locuri din astea pe care n-am sa le experimentez niciodata probabil. Dar ca si impresie generala, mi se pare un oras pentru oameni bogati si conservatori, nostalgici dupa imperialismul apus. Praga mi se pare mai calduroasa si mai joviala prin dealurile ei, poduri, castel si orasul vechi.

Albumul cu toate pozele e aici.

Despre accesibilitate, civilizatie si cat de norocosi suntem

Aseara cand ieseam de la metrou mi s-a intamplat din nou sa vad un nevazator care circula pe cont propriu prin zona, ajutat fiind, la prima impresie, doar de un banal baston.
Cand ma pregateam sa urc scarile rulante el dadea sa urce pe cele obisnuite, si in timp ce urcam am auzit o voce care spunea ce iesire este si, probabil (nu stiu chiar atat de bine ceha cu tot cu lectiile pe care le iau la firma) si faptul ca iesirea are scari rulante, asa ca tipul s-a indreptat spre scarile rulante.

Acum, oricat de bine este dotata statia de metrou banuiesc ca trebuie sa ai si un echilibru foarte bun ca sa te urci pe scarile rulante fara sa vezi nimic. La capat m-am gandit c-ar fi bine sa-l astept si sa-l ajut insa tipul a pasit foarte increzator folosindu-se de baston ca sa simta sfarsitul scarilor.

Iesirea era spre o statie de autobuz unde asteptam si eu, tipul a identificat panoul unde sunt trecute autobuzele si s-a asezat imediat langa el.

In momentul in care a sosit un autobuz, ma asteptam sa intrebe pe cineva ce numar e, insa tipul a scos o mica telecomanda din buzunar iar din autobuz, vocea care anunta statiile si faze din astea, i-a spus ce numar e si pana unde merge.

Eu unul am ramas destul de impresionat de infrastructura pentru persoanele dizabilitate care exista in Praga, unul din motivele pentru care vad destul de multi oameni dizabilitati avand o viata activa.

La inceput chiar ma intrebam daca cehii au asa multe probleme in general, pe cand de fapt problema e ca la noi acesti oameni sunt prizonieri in propriile case, in lipsa oricarei infrastructuri care sa le ofere un cadru mai bun pentru mobilitate.

Si cand exista intentii din astea, sunt implementate complet idiot, gen rampe pentru carucioare in unghi de 45% (poate am exagerat, dar oricum unghi impracticabil) samd...

Iar intamplarea de-aseara m-a facut inca odata recunoscator pentru faptul ca inca am toate simturile in stare de functionare si ca deobicei nu dam 2 bani pe asta. Poate daca am fi constienti de asta si de multe altele nu ne-am mai plange asa mult de toate celelalte neajunsuri care par glume fata de astfel de probleme.

Weekend placut tuturor ;)