Vine iarna, migram spre bloguri mai calde, mai primitoare

Asa cum bine remarcam la inceputul anului, Yahoo sux, dar in pofida acestui aspect, perspectiva verii si a unui nou inceput m-au facut sa sper ca poate se va imbunatati, ceea ce nu s-a intamplat din cauze de suprematie a Google, management prost, actiuni in scadere, invazia extraterestrilor care au virusat severele yahoo, etc...

Iacata deci ca urmeaza sa migrez cu migala post dupa post pe aceasta platforma mai minunata decat yahoo 360 :)...

Stay tuned and read older posts if you like :)

Italia cea de minti imprastiatoare (mindblowing)

Totul a inceput saptamana trecuta pe vremea asta cand faceam checkin la cursa de smartwings spre Roma.
Biletele au fost cumparate cu 2 zile inainte. Le-a gasit Cristina care marti a zburdat zglobie pe site-urile de avioane sub impresia recentelor zboruri in romania din calatoriile de afaceri.

Despre smartwings am citit ulterior ca au traditie la intarzieri si doar 2 avioane in flota, destul de vechiute. Am aflat apoi ca au unul nou cu care ne-am si intors dealtfel. Oricum la dus a fost ok, punctual.

Am ajuns dupa amiaza in oras si am bagat un tur rapid cu autobuze din alea de turisti cu care n-am fost de acord initial dar s-a dovedit numai bun pt a ne face o idee despre oras. In 2 ore jumate am vazut aproape toate locurile importante din Roma, cam cate 30 secunde la fiecare . Orasul promitea si se preconiza un weekend full.

Asta pentru ca in aceasi seara am taiat-o rapid, eurostaric as zice chiar, catre Florenta, unde locuieste matusa-mea, Vali. Am dat pe tren cat am fi dat pe cazare in Roma, respectiv cam 30 euro pt 1 ora jumate de goana la vreo 250km/h, da' dom'le, tren de mare viteza, cand vom vedea si noi asa ceva in Ro, aprox 300km intr-o ora jumate ?!

Am bagat un tur de forta in care am vazut orasul noaptea, calm, relaxat, pitoresc, romantic, toata treaba, nu noi, orasul, noi alergam sa vedem rapid ce era mai important si sa ajungem sa papam ceva.

Ei si la ce resedinta locuieste matusa-mea: pe un deal cu maslini la marginea orasului, pe niste strazi inguste cat pt o caruta cu magarus, garduri din piatra si curbe stranse, o casuta ca-n povesti, sapata in deal si ratacita intre maslini cu o priveliste minunata asupra orasului. Toate astea si-au atins valoarea absoulta cand au fost incununate cu o ciorba ca la mamaia acasa, si de niste aburinde vinete la cuptor cu mozzarella... incredibile...

A doua zi am luat-o destul de lenes, soarele gadila dealul cu raze pe care nu le-am mai vazut demultisor in Praga, intr-o temperatura dulce de 18-20 de grade. Orasul ne astepta scaldat intr-o ceata aurie, nu tocmai fermecatoare pt. ca in mare parte era generata de smog. Prea multe masini, scutere, centrul are interdictie la trafic cu exceptia celor ce platesc sume babane ca sa-l parcurga, si totusi era full.

Centrul vechi e un muzeu in sine, afara si pe dinauntru, 40 de muzee unul si unul, dintre care galeriile Uffizi sunt cele mai renumite si la care e coada constanta de cateva sute de metri. Am avut marele privilegiu de a intra pe o usa dosnica fara sa platim si sa stam la coada prin amabilitatea undei doamne director de muzeu, prietena cu matusa-mea .

Muzeul e impresionant si coplesitor, prea multa arta, trebuie o zi intreaga si ochi odihniti.

Am stat vreo doua ore si apoi am mai facut o plimbare, pe timp de zi de data asta prin centrul istoric. Cea mai impresionanta si maiestuoasa cladire este Domul, o catedrala gigantica avand fatada integral facuta din marmura de diferite culori. Pare ireal de frumoasa cu atat mai mult cu cat a fost curatata recent.

Domul din Firenze

De asemena, sute de statui, originale, copii, in piete si in muzee, de parca acolo s-ar fi revarsat tot geniul sculptoricesc din ultimul mileniu. Dintre toate, cea mai celebra e David de Michelangelo care se poate vedea in original prin niste usi din sticla fumurie fara sa mai stai la coada de 200m sau in copie, in piata centrala.

Am prins la fix un apus pitoresc pe un alt deal din apropierea orasului dupa care am tras un gratarel ca demult n-am mai avut placerea asta. Sunt niste carnaciori meseriasi in Firenze, nu trebuiesc ratati .


Dimineata de sambata ne-a scurtat cam brutal somnul ca sa luam acelasi tren magic inapoi spre Roma unde ne asteptau atatea...

Poze aici...

Uk baby!

Chestia cu vizitatul Londrei & co a avut dintotdeauna oarece latura mistica pentru mine, incepand cu orele de engleza din clasa a 2-a cand profa noastra ne invata cu accent cat putea ea de britanic limba asta internationala si ne explica pozele din cartea albastra (tin minte si-acu' - si ar face bine sa fi fost albastra). Acolo e Piccadilly Circus (si ma gandeam, ce circ beton tre sa fie acolo cu cine stie ce ozn-uri), acolo Big Ben, Westminster Abbey, Hyde Park, ei si cu parcurile m-a dat pe spate cand ne-a povestit ea ca sunt vreo 80 in londra. Ca idee in Focsani sunt 2, si alea vai de ele...

Profa vizitase londra, ne povestea despre autobuzele supraetajate, ne-a adus niste cutii din alea de ceai cu cabine telefonice pictate (asta nu mai tin minte daca era asa) si mutunachi din aia cu caciuli flocoase si ma gandeam din banca a 6-a randul de la geam (nu mai stiu daca era chiar a 6-a dar stateam prin fun... eerr, spatele clasei) ca la un taram indepartat pe care n-o sa apuc eu sa-l vizitez prea curand.

Cu perceptia asta am dus-o pana hat departe prin anul 2 de facultate cand am dat de AIESEC si in mintea mea s-au aprins niste beculete si iata ca, o fi tarziu, o fi devreme, am iesit de pe usa de termopan de la bordeiul Europei si am ajuns si in iuchei (UK, ha-ha).

Carevasazica, cu numai aprox 100 euro pe biletele de avion (mare minune si cu EU asta si avioanele ei ieftine) si bunavointa stimabilului sir Lucian of Oxfordshire (suna mai bine cu shire la sfarsit nu? aia e regiunea de fapt) am ajuns fara mari probleme logistice pe taram cu traditie regala de mari proportii geografice si temporale - deja devine halucinant nu? si nici n-am apucat sa povestesc practic nimic.

Cine a rezistat pana aici a facut bine ca acu urmeaza descrierea propriu zisa a experientei:
Ca sa nu fie socu prea mare, de la aeroportul Stansted care e unde-a-ntarcat hmm cineva pe cineva (am uitat expresia aia), departe tare de londra adica, am luat un microbuz gen transport public Iasi, doar ca cu volan pe dreapta care a intarziat binisor vreo 20 min fiind resuscitat de o masina de interventii ca avea o mica pana de motor. Ne-a dus in schimb binisor vreo ora si ceva pana in mijlocul londrei unde ne-am trezit (eu si Cristina daca nu stiati :p) ca niste pui fara closca. Partea buna e ca oamenii acolo vorbesc toti engleza, partea mai putin buna e ca pe unii e cam greu sa-i intelegi de accent (daca am vazut numa filme americane cand eram mici...)

Anyway, ne-am dumirit cu skill-urile mele native de orientare si am ajuns la piccadilly unde, supriza, nu era niciun circ (stiam asta de mai demult dar na, chiar nu era) care sincer, arata mai bine in poze. Ma asteptam sa fie o piata mai mare, ceva.
In shimb puhoaie de oameni pe trotuare si fluvii de double deckere printre care inotau autobuze mai fasnete, doar cu parter si un burduf acolo, si ca niste hamsii asa, niscai masinute.
A da, si taxiurile londoneze care sunt produse de-o firma care numai asta face si au un look f pitoresc.

Ne-am luat un maldar de pliante si prezentari de tara si regiuni de la biroul national de info turistice, care ocupa o ditamai casoaia si ne-am plimbat, lipa-lipa cu bagajele in carca (noroc ca n-am luat chiar multe) prin centru gandindu-ne ca nu mai avea rost sa le lasam la bagaje de mana pt cateva ore.

Am vazut lejer Trafalgar Square, am prins schimbarea garzii la grajdurile regale sau ceva de genu (destul de faina), Am luat-o olecuta pe malul Tamisei de unde se vedea London Eye despre care Cristina m-a intrebat, "da cand porneste?". Ca idee ala se misca ca melcu ca sa dureze totusi juma de ora un "zbor" din ala si sa nu te simti foarte jecmanit de 13lire. Apoi Big Ben caruia acele-i erau blegite in resemnarea lucrarilor de reparatie la care era supus, parlamentul, Westminster Abbey si un parc superfain (lac, rate, gaste, pelicani, lebede negre) din fata Buckingham palace, St James.


O chestie superfaina, in UK toate muzeele sunt deschise mocca in spiritul iluminarii norodului lucru de un real succes. Am dat o tura rapida prin National Gallery din Trafalgar Square, cladire pe care o tot fotografiaza baetii de la dpreview.com cand fac teste, si am ramas cu gura cascata cat de fain putea fi acolo. Picturi de mare arta de prin secolul 12,13 pana astazi, si cladirea in sine decorata exceptional. Un must-see sau macar go-through-in-15-min.

Trafalgar square

Si cu toate bagajele respective am fost suprinzator de fasneti incat am ajuns lejer cu vreo ora inainte de autobuzul care trebuia sa ne duca la oxford asa ca l-am luat pe cel dinaintea celui rezervat. Doubledecker(nu cel din link :p), lux, toata treaba, chiar si wifi de-am chatuit cu lucian de pe telefon.

Lucian ne-a asteptat vesel si rotunjor in Oxford, eu eram cam out of shape , Cristina cu intentii extremiste de vizitat orasul noaptea. Ne-am calmat rapid odata ajunsi in camera si fascinati de chemarea sacilor de dormit.

A doua zi am apucat sa ne dumirim si noi care-i treaba cu casa unde sta Lucian, casa tipic englezeasca plina cu omuleti tineri si diversi. Lucian si Bogdan, amicul lui care era cu work&travel ne-au imbiat cu un mic dejun de mare clasa, cu ceai englezesc cu lapte, paine proaspat coapta si chestiuni fine de genul asta... yummy.

Vinerea am rezervat-o cu oarece circumspectie Oxfordului, gandindu-ne ca n-ar fi chiar multe de vazut pe-acolo si pe aceasta cale blogaristica tin sa ma caiesc fata de Lucian pentru a-i fi pus la indoiala sfatul de a sta o zi acolo.

Oxford e un orasel adorabil, in care traditia academica britanica respira prin toti porii cladirilor care mai de care mai impozante si mai vechi. Sunt 39 de colegii, aproape fiecare cu propria lui fortareata cu catedrala si curte interioara, in cadrul careia studentii locuiesc, invata, ... Majoritatea erau inchise vizitatorilor, unele erau cu plata. Am vazut cateva, foarte pitoresti si oarecum ireale asa, nu era decat portarul (cel putin vizibil) si aveam senzatia ca intram in casa cuiva neinvitati.

Tot in oxford exista un colegiu asa mai ezoteric in care nu se intampla nimic decat la vreo reuniune a membrilor dintr-un cer strans (un fel de masoni asa). Veeery interesting. Tot acolo, Lewis Carol, pe numele lui adevarat (gasiti pe wiki) a scris povestea cu Alice, el fiind prof de mate la Christ's College si Alice fiind fiica decanului. Ca sa nu mai zic de Harry Potter & stuff.

Pe-nserate am avut bafta sa prindem ultima ora de punting din program si am luat-o pe niste canale are Tamisei care acolo se cheama Isis (ca sa sune mai vechi probabil). Interesant punt-ul asta si sitemul de navigare. Practic ai un ciomag cu care mesteci prin apa si mai calci pe coada calcanii de pe fund, sau ma rog, zgandari niste bolovani ca sa inaintezi. Cristina a trecut cu brio testul barcii instabile usor rasturnabile deci pot s-o duc cu incredere pe Vltava pe-aici cu barca.

A fost cat se poate de pitoresc in lumina apusului pe canalele unduind printre pajisti verzi si casute ca-n povesti pe maluri.

Am sa ma opresc aici si o sa continui in episodul urmator ca deja, daca lucrezi la o firma serioasa, seful remarca o scadere a productivitatii tale in timp ce citesti acest post interminabil.

Pozele mele din Oxford sunt aici

Cheers

Spiridusa imprevizibila si pianul naravas

Si sa nu fiti cumva tentati sa credeti ca o spiridusa e neaparat gingasa si fermecatoare, nuuu... spiridusele pot fi surprinzatoare prin grotesc, luand chipuri neintelese din lumea lor care ne pot speria sau coplesi, incantandu-ne simturile in egala masura. Spiridusele traiesc mai mult decat oamenii si de sub aparenta fragilitate te pot deruta complet prin experienta dobandita atata timp pe care si-o destainuie criptic in simboluri si poezie. Iti gadila imaginatia si te trec fara menajamente prin toata gama de sentimente la care poti rezona.

Si cand mai exista si un pian care pare sa aiba o vointa proprie, desi nu este decat un fel de alter-ego al spiridusei lucrurile scapa total din control si brusc te trezesti cu implanturi de coarde de pian in urechi, doar pentru cateva ore .

Bineinteles, pentru fiecare este diferit as zice, pentru mine cam asa a fost, in masura in care am reusit sa descriu in cuvinte, concertul lui Tori Amos la care am fost aseara.
A fost total remarcabil si intens, 2 ore si jumatate de melodii consacrate presarate cu melodii de pe noul album, trecand de la piese exclusive de pian la dezlantuiri aproape halucinante de rock ale trupei de 3 oameni foarte talentati.
Luminile si sunetul au fost formidabile, iar una din performantele care m-au impresionat cel mai tare a fost a lui Tori care canta simultan la pian, pianina(armonica? oare asa se cheama?) si voce. Cred ca daca mai avea vreo mana sigur o folosea la un alt instrument...

Un moment foarte intens, mai ales pentru cehi as zice, a fost la piesa Velvet Revolution de pe ultimul album in care, pe langa versurile melodiei, a improvizat foarte mult pe tema eliberarii de sub comunism ca si simbol al libertatii de opinie din care retin cu aproximatie urmatoarele versuri: "5000 miles from here there are people that want to be like you - in 1989" si "1000 years from now, all this will be a fairytale with princesses standing on charles bridge in 1989". Sunt curios daca o sa adapteze tema si in Bucuresti...

Deci in concluzie, oriunde ati fi, nu ratati un concert Tori Amos, iar cei din Ro, nu-l ratati pe cel din iulie, merita fiecare ban :)

Click aici pentru a va deschide putin gustul, tocmai am gasit linkul asta.

A, si in deschidere a cantat foarte fain un tip gen Damien Rice asa. Am uitat cum il cheama din pacate.

Enjoy!

Zee nose blowiiiing

Apparently I found an explanation on the nose blowing phenomenon affecting the Czech people:

"This is an odd one, but in the usa, sniffling due to a cold or breathing trouble is no big deal, whereas public nose blowing is rather frowned upon. in czech it is the opposite. sniffling is considered extremely bad manners, whereas people might blow their nose mid sentence. carry tissues at all times"

Now that's enlightening :)
For the more interested in Czech etiquette, click here.