Sanzienele

Autobuzul opri în staţie lăsând împrejur un nor gros de praf stârnit de pe drumul de ţară.El coboară şi se îndreaptă spre casa bunicilor săi.E cam 1km de mers.A luat vacanţă de curând şi vrea să scape de zilele sufocante din oraş.Satul este o oază de linişte şi deşi căldura e la fel în miezul zilei,seara aduce o răcoare umedă şi revigorantă.Soarele la asfinţit pare mai roşu ca niciodată şi înconjoară pădurea cu nuanţe de un galben patrunzător.Mâine sunt Sânzienele iar lumea spune că în această noapte se deschid cerurile.A auzit şi el despre credinţele acestea,însă le consideră a fi doar superstiţii şi chiar vrea sa-şi petreacă noaptea în pădurea de lânga sat.

"-Gândeşte-te că pentru iniţiaţi,în noaptea asta are loc ceva extraordinar",îi spunea parcă o voce interioară.

"-De ce însă numai pentru iniţiati şi nu pentru toată lumea?Eu vreau sa fiu martor la aşa ceva",îşi spunea nefiind însă prea sigur de cele afirmate.

Soarele a asfinţit pe nesimţite şi iată-se singur în mijlocul pădurii într-o noapte fără lună,cu stele sclipind pe cerul întunecat.

"E nebunesc ce fac eu acum,şi totuşi aştept parcă să mi se întample ceva."

Se uită la ceas:un sfert de oră până la miezul nopţii.Sunt doar superstiţii...de mult nu m-am simţit atât de relaxat.Nici o adiere şi totusi răcoarea răzbate de pretutindeni.Timpul se scurge în secunde ce ţin cât o veşnicie şi parcă miezul nopţii întârzâie deliberat.Dar eu nu aştept miezul nopţii,eu vreau doar să mă relaxez şi acest loc şi moment nu fac decât să amplifice starea de calm pe care demult mi-o doream.

Deodată sclipeşte un fulger,aşa din senin."Mâine o să plouă",gândi el şi deodată simţi cum întreaga fiinţă i se prăbuşeşte.Dar a fost doar un moment şi n-a avut timp să-şi dea seama ce se întâmplă prea bine.Era să cadă."Oboseala probabil",îsi spuse el.Se uită la ceas:12:10.

"Când oare s-a facut aşa de târziu?...nici macar un semn.Nu sunt iniţiat,asta e..."

Toată noaptea s-a simţit neobişnuit de uşor şi de nou.Dimineaţa a început să plouă şi bunica sa l-a trezit să meargă cu ea la biserică.Ploaia l-a prins pe câmp,în timp ce se ducea la slujbă.S-a adăpostit sub o cocioabă unde fusese odată o stână.

"În sfarşit ai venit !",auzi el din spatele său şi tresări deodată.Ea era udă din cap până-n picioare şi-si storcea bluza.I se păru ciudat că semană izbitor de mult cu cineva de care nu-şi putea aduce aminte.

"Pari cunoscută,îi spuse el,deşi e foarte ciudat..."

"că nu ştii de unde mă cunoşti nu-i aşa?"

“ -Exact.Cum te cheamă?"

"-Oare chiar contează?Numele meu n-are să te ajute să ştii cine sunt.Numele meu ESTE şi NU ESTE.Eu nu te întreb cum te cheamă pentru că ştiu cine eşti.Te-am văzut şi în anii trecuţi pe aici.Tu nu m-ai observat însă."

"-Bine dar trebuiue să-ţi spun şi eu cumva."

"-Spune-mi cum vrei,deşi cel mai bine e să-mi spui 'tu'.

"-Dar ce făceai pe ploaia asta?"

"-Mergeam să ud trandafirii,dar uite că a avut grijă Dumnezeu.Este mai sus o grădină de trandafiri pentru dulceaţă puşi mai demult de bunica mea.”

„-Curios,n-am văzut-o niciodată până acum.”

„-Asta pentru că este peste deal.Dacă vrei,te duc până acolo când stă ploaia…Încă te mai întrebi de unde mă cunoşti nu-i aşa?Întrebarea e “de ce mă cunoşti?”,iar unul din răspunsuri ar fi”Ca să te ajut”

Tu încerci să cunoşti prin învaţare,însă nu totul se învaţă.Poţi cunoaşte şi prin credinţă,dar tu nu crezi,oscilezi între îndoială şi încredere iar eu te voi ajuta să nu mai ai dubii.

Dar a ieşit soarele!

Hai în grădină.Ia-mă de mână!”

Şi zicând acestea ea îl prinse de mână cu palma ei caldă.Atunci simţi în trupul său un fior înălţător,se simţi mai viu ca niciodată şi ar fi putut zbura dacă nu era ţinut de aceeaşi mână care îl făcea să o urmeze întocmai.

Niciodată soarele nu sclipea mai frumos prin boabele de ploaie prinse pe câmp.Acum trăia şi simţea bucuria vieţii.

Grădina îi întâmpină cu un parfum ameţitor iar el uită de drumul său şi se lăsă dus ea.

„-În anii trecuţi nu păreai să ai nevoie de ajutor,de-aia nu m-ai cunoscut,nici măcar n-aveai cum să mă vezi prea des în cercul tău de prieteni.”

„-Tu de unde ştii că am nevoie de ajutorul tău ?”

„-Eu nu ştiu multe dar simt.Simt că eşti singur şi nelămurit.Nu pot să te lămuresc.Tu însuţi îţi vei da seama care-ţi sunt răspunsurile,dar pentru asta trebuie să ştii cine eşti,ceea ce vrei va veni îndeaproape ca răspuns.”

Tăceau acum amândoi furaţi parcă de frumuseţea tufişurilor de trandafiri roz ce sclipeau în lumina soarelui iar tăcerea asta părea să prelungească timpul dilatându-l şi în acelaşi timp să aducă o lumină nouă în sufletul său.

„-Trebuie să înţelegi că nu tot ce vezi este atât de concret pe cât pare,că nu poate fi schimbat.Sunt atât de multe forme pe care lucrurile le iau sub impresia realului.Sunt însă doar forme…Hai să bem nişte apă,e deja cald.”

S-au dus lângă o fântână curată,îngrijită ce adăpostea o apă rece şi reconfortantă.

„-De aici iau apă să-i ud când nu plouă,îi spuse ea.Tot cu apa asta au fost plantaţi aici…sunt atât de frumoşi !Fântâna asta are o poveste minunată aş putea zice,dar ţi-o voi spune altă dată.”

Timpul a trecut cu repeziciune şi acum soarele îşi trecea ultimile raze după culmile munţilor din depărtare iar el simţea o oboseală dulce copleşindu-l în tot trupul.

„-Acum trebuie să plec.Nu uita de ziua asta şi gândeşte-te cât de mult contează să vrei…”

„-Dar stai !Încă nu ştiu nimic despre tine deşi îmi eşti parcă o prietenă de demult.”

„-Ţine minte că sunt multe iluzii pe lumea asta.Trebuie să-ţi dai seama de ele altfel poţi deveni şi tu una ca mulţi alţii.La revedere,poate ne mai întâlnim.”

„-Dar când,cum ?”

„-Oricând vei vrea.Depinde de tine doar.”Şi spunând acestea se îndepărtă în desişul pădurii de la marginea grădinii.Îngândurat,el plecă acasă şi odată ajuns,adormi buştean.

…

„-Scoală odată şi grăbeşte-te că azi sunt Sânzienele şi e păcat să dormi până hăt târziu.Tot satul e gătit,numai tu umbli nopţile aiurea”, îi spuse bunica sa dimineaţă trezindu-l din visele sale numeroase care-l urmăriră toată noaptea.

„-C-c-cum sărbătoare?”, bâlbâi el.Trupul nu-I mai era la fel de uşor ca în ziua trecută dar totul părea atât de real.”Nu,nu putea fi vis”,îşi zicea el.

„-Spune-mi te rog,e pe-aici vreo grădină cu trandafiri cu o fântână ?” şi-i descrisese locul unde a fost aievea cu o zi înainte.

„-Da,e o fântână acolo,dar e seacă.De fapt nici n-a fost,Oamenii au încercat zadarnic să dea de apă.E un loc uscat şi nu-s decât mărăcini acolo.Trandafiri zici ?Vorbeşte lumea de o femeie care demult a zis că e apă acolo.De aia au şi căutat oamenii să facă fântână acolo,să fie şi locul ăla bun la ceva.Femeia zicea că o să facă cea mai frumoasă grădină de trandafiri acolo iar despre ea nu s-a mai auzit nimic de atunci.”

„-Grăbeşte-te şi lasă prostiile,oi fi visat ceva azi-noapte.Uite ce zi frumoasă e astăzi !”

Deschizându-I fereastra razele soarelui îl izbiră pe chipul uimit.Nici urmă de nor pe cer.Urma o vară toridă.

---

Indiciile semnelor de punctuatie imbecile, prin lipsa spatiilor de dupa, au putut da ceva indicii despre vechimea textului de fata - da, era pe vremea (destul de tarzie la standardele de azi) cand descopeream tainele compunerii de texte pe pc. Sincer am uitat cu exactitate de cand e textul dar sa tot fie de prin 2001 asa.
Cum e unul din putinele texte pe care le-am scris si care privit cu indulgenta necesara imi place, m-am gandit sa-l postez aici cu ocazia sarbatorii romanesti a miezului verii, sau a sanzienelor.