Nu mintiti poporu cu latinoforu...

Tocmai am citit un articol superinteresant in care Neagu Djuvara vorbeste despre origine miticului nostru popor despre care cu totii stim, nu-i asa..., ca este un amestec predominant de romani si daci cu oarece influente din popoarele dimprejur. Ceea ce ne gadila putin orgoliul de a apartine pe linie stramoseasca de o mare civilizatie europeana, romanii.

In anii recenti s-au mai lamurit cat de cat lucrurile cu trecutul "glorios" al tarii in care dovedind cele mai alese dintre virtuti, ne-am aparat glia cu o adanca constiinta nationala inca de pe vremea lui Mihai Viteazul, daca nu a lui Stefan cel Mare... not quite so... dar cred ca stiti deja despre exagerarile astea care au luat un avant infiorator in epoca de aur. Au luat un avant, pentru ca se pare ca anumite parti ale istoriei erau daca nu inflorite, cel putin omise pentru a nu pata imaginea, inca dinaintea comunismului in incercarea intelectualitatii vremii de a crea o origine respectabila a poporului in ochii Europei in care de-abia ne intergam cat de cat de sub turci (cel putin asa am inteles eu din articolul care urmeaza).

Carevasazica, ar fi inca multe de descoperit din trecutul nostru ca si natiune si multe demitizari de efectuat totodata, ceea ce nu inseamna neaparat ca suntem mai putin demni de trecutul nostru pana la urma, pentru ca eu personal cred ca e remarcabil faptul ca am ramas totusi un popor - asa cum e el - in ciuda atator atacuri...

Va invit deci sa va delectati cu articolul si sa-mi spuneti impresiile de dupa. Va simiti lezati in mandria nationalista? Aveti un soc ca atunci cand ati descoperit ca Mos Craciun nu exista (hmm ma intreb daca a fost bine sa mentionez asta...)?

Enjoy

Experienta ceha continua

Pare a sta in firea omeneasca (si romaneasca in mod deosebit as zice) sa gaseasca mai cu precadrere partile neplacute, picante - da in sensul ala, deranjante, ma rog ati prins ideea, ale aproape fiecarui lucru din jur. Asa ca din prima parte a experientei cehe poate v-a reiesit imaginea gresita, va anunt de pe-acum, ca locuiesc intr-un oras aflat sub poluarea fonica a unor tromboane umane omniprezente (mai ales iarna) sau a unui oras cu trotuare alunecoase (mai ales intr-o perioada a iernii) nu, nu de la gheata ci de la resturile piscicole.

Praga este un oras minunat pe care il descopar cu surprindere in weekenduri, si chiar dupa 6 luni de locuit aici, tot vad lucruri noi si locuri pe unde n-am fost. Asa a fost si weekendul trecut cand am explorat un deal superb de langa castel, cu o manastire veche de numai vreo mie de ani si am prins un apus fabulos peste oras.

Tot asa a fost si cu parcul de distractii asurzitor din postul anterior in care sincer nu m-am simtit tocmai bine, dar oricum mult mai bine in lipsa minoritarilor colorati de la noi, a manenelor si a grasanilor care umba cu maieul suflecat peste burta, pana sub sfarcuri intr-un fel de sutien grotesc (na ca mi-am stricat ziua cu imaginea asta pe care a trebuit s-o vizualizez). Si desi mai e inca de lucrat si aici la mentalitate si ospitalitate, as zice ca avem multe de recuperat pana a ajunge la un comportament apropiat de al cehilor fie el si cu suflatul pitoresc al nasului cu tot.

Si pentru ca orasul a fost binecuvantat cu atatea frumuseti, trebuie sa fie si o cat de mica compensatie, iar asta ar putea fi rezumata intr-un citat inexact dintr-un anonim:
"The city is wonderful but the food is terrible"
Voi continua deci in spiritul firii (r)omenesti mentionata mai sus cu cateva descrieri culinare cehe:

Mancarea tipic ceha are si o denumire care suna pe atat de gratios pe cat este : "knedlo-vepro-zelo" care practic e insiruirea prescurtata a celor 3 chestii principale din ea:
un fel de felii de paine tinuta in rau 3 zile (un aluat fiert de grau sau cartofi) cu porc sau vita (din aia atoasa care ramane intre dinti si n-are niciun gust) intr-un sos maro (probabil bazat pe torocala aia care ramane in tigaie si ceva faina) iar lovitura de gratie, varza, fiarta, nu murata, nici macar cruda cu ceva otet, fiarta... cu chimen...
Pe langa asta ar mai fi si genunchi de porc la cuptor, carnati grosi cu paprika (nu tocmai buni) si alte chestii similare care nu au niciun gust, pentru ca tipic, mancarea se face destul de searbada, cu economie la condimente care nici nu sunt prea variate: chimen, sare, piper, paprika, din astea basic...

Si alta chestie e painea, aproape orice sortiment de paine (au cred zeci si zeci de feluri care habar n-am ce inseamna dar pe care le incerc rand pe rand cu stoicism) are seminte de chimen, da din ala care se pune pe saratele, asa ca in fiecare zi simt lipsa branzei aleia topite si a aluatului fin al lor , molfaind la aluatul vartos din seminte neidentificate si faina de grau integral (ceea ce e indubitabil mai sanatos decat franzela noastra plina de e-uri, dar mai greu de obisnuit cu, chiar si dupa atata timp)

Si pentru ca ar fi necinstit, amintesc si partile care m-au incantat la mancarea ceha, pentru ca da, sunt si astea: au niste supe-creme destul de faine, care la inceput nu prea-mi placeau ce-i drept dar pe care mancandu-le aproape zilnic au inceput sa-mi placa, mai ales aia de ciuperci, mmm, sau de linte... mmm... sau de usturoi... rrr... da, aia e chiar tare, la mama ei ti-o dau intr-o paine rotunda careia i s-a extras miezu cu branza in ea si crutoane . Si mai sunt si prajiturile care nu impresioneaza, cu exceptia medovnik-ului, o prajitura cu miere buna-buna :D.

Iar la bauturi, pe langa berea supercelebra si ieftina, au un surogat de cola, creca de pe vremea impuscatu... (aa oops, ala era la noi, la ei n-a murit nimeni, oameni calmi, civilizati), se cheama Kofola si are gust de cola cu faringosept sau ceva similar, dar daca e rece-rece probabil ca nu se simte asa tare

Pofta buna :)

Cum am petrecut Floriile :)

Uite asa:

Experienta ceha

De multa vreme intentionez sa scriu cateva lucruri mai ne-scrise despre cehi si abia acum pare-se e momentul potrivit, intre doua sesiuni de frecare de menta pe la birou.

Deobicei gasim informatii destul de seci si usor de uitat in carti, brosuri, site-uri si chestii cat de cat oficiale asa ca n-am sa plictisesc pe nimeni cu astea.

Odata am gasit insa un articol delicios scris in engleza prin numai stiu ce loc, care descria obiceiul traditional al Cehilor, niste mari iubitori de carne de porc tot timpul anului, de a consuma crap de craciun. Ma rog, ar fi trebuit sa scriu despre asta mai detaliat la timpul oportun, dar niciodata nu-i prea tarziu.

Deci cum crapul asta nu prea are cautare in restul anului, de Craciun e o adevarata crapo-manie incat vezi pe strada vanzatori cu niste balii gigantice in care se balacesc respectivii crapceni neavand cea mai vaga idee despre ce urmeaza sa li se intample. Mai ales ca stimabilii crapi sunt tratati in prealabil cu apa curata timp de vreo luna-doua ca sa se spele mirosul de namol din ei (sunt ditamai crapii de pe la vreo 3 kile in sus, deci namilele au depozitat ceva namol la viata lor).

Atentie! Daca tocmai ati terminat pranzul sau aveti stomacele mai sensibile puteti sari peste pasajul urmator.

Asadar clientul alege victima, calaul de crapi il pune pe un fel de altar de sacrificiu si-i arde un ciocan in numele tatalui. Apoi taie crapul linistit, il rade de solzi care zboara in toate directiile, deci si pe client banuiesc, il curata si i-l paseaza clientului care deja a intrat in spiritul piscicol al craciunului cu miros cu tot. Asta in timp ce siroaie de sange si alte resturi organice si apa se scurg catre cea mai apropiata canalizare umpland strada de... atmosfera. Ca fapt divers, pestele curatat cica ar mai misca cateva ore bune pe masa clientului din cauza unor reflexe nervoase sau ceva de genu.

Asta a fost, sa zicem unul din socurile culturale cele mai evidente.

Un alt soc cultural, legat mai degraba de o latura (care ar trebui sa fie) mai subtila a naturii umane, l-am constientizat intr-un context mai deosebit, pentru ca pana atunci il puneam pe seama persoanelor mai putin cizelate ca sa zic asa... Eram intr-un tramvai si in fata mea era un tip si-o tipa foarte eleganti, el la costum, ea la rochie de seara, le statea foarte bine, ce sa mai. La un moment, si aici intervine socul meu cultural (deja cred ca sunteti curiosi care e faza), tipul baga mana in buzunarul interior al sacoului si ... (nu, nu scoate un inel minunat cu care s-o ceara de nevasta pe prietena fix in tramvai) scoate tinand de un colt, o batista din aia textila de pe vremuri regretabile, botita in ultimul hal si probabil ca si 'apretata' in prealabil. Nici n-am apucat sa aud paraiturile de la descretirea batistei ca tipul isi si cufunda fata in ea si baga un trombon rasunator, dovada ca omul are plamani sanatosi, de-a vibrat tot tramvaiul (sau poate ca tocmai lua o curba). Dupa care, senin si desfundat, tipul mototleste la loc minunata naframa intr-un ghem si-o infige cu simt de raspundere la loc in buzunar. Tot timpul asta tipa care-l insotea s-a comportat absolut firesc, continuandu-si conversatia cu o naturalete dezarmanta.

Abia mai apoi am realizat ca majoritatea cehilor procedeaza in felul asta, probabil intr-o incercare colectiva de a salva padurile lumii si de a boicota aceste mofturi de servetele de hartie care iata, contribuie la niste plamani mai putin sanatosi, cel putin ai naturii.

Pentru alte minunate experiente tipic cehe, stay tuned :)

Portugal, Lisboa, Mariza

Poate mai important decat excursia la Viena pe care mi-am facut-o cadou anul asta de venirea primaverii si a unui nou an in carca personala, este dvd-ul cu Mariza pe care mi l-am luat ieri dupa ce cu greu l-am dibuit pe un site ceh de vandut muzica si dupa ce am asteptat vreo 2 saptamani sa-l aduca (l-or fi adus din Portugalia?)

De ce e asa deosebit acest dvd? Pentru ca este inregistrarea concertului la care am asistat cu gura cascata si cu fiori pe sira spinarii acum un an jumate pe malul raului Tejo la varsarea in ocean, in Lisabona.

Stiam ca urma sa apara pe dvd si tot am asteptat de vreo jumatate de an sa-mi iau dvd-ul. Aseara m-am uitat cuprins de nostalgiile unor vremuri si experiente apuse la tot concertul care desi a durat aproape 2 ore mi s-a parut ca s-a terminat asa repede... ma rog poate si din cauza ca au mai taiat la montaj parti in care Mariza mai vorbea cu publicul si pe care chiar as fi vrut sa le revad.

Spuneam de vremuri ca sunt apuse pentru ca oricat de des am revizita locuri care ne-au ramas dragi, nu vom regasi contextul de atunci, asa cum imi spunea intr-un mail un coleg de la Mr. Net care are sentimente similare pt Barcelona unde a fost erasmus.

Cu siguranta ca o sa fie foarte frumos sa revad Lisabona poate chiar anul asta, dar din pacate o sa o fac in calitate de turist, pentru cateva zile probabil, si in lipsa unora dintre prietenii pe care i-am avut in cele 4 luni de Portugalie.

Totusi, oricum ar fi, cu siguranta ma voi simti bine si-mi voi mai alina 'saudade de Lisboa' cu care fiecare strain care locuieste acolo este inevitabil impregnat.

Din cat am reusit sa vizitez pana acum si din experienta locuitului in Praga, as putea spune ca trebuie sa fie cu totul special ca un oras sa-si lase o amprenta asa puternica in mintea si sufletul cuiva precum Lisabona. Sau poate ca sunt prea subiectiv in aprecieri, si influentat doar de amintirile frumoase si revederea concertului aseara...

Sa vizitati Lisabona si sa-mi spuneti cum vi s-a parut. Desi ar trebui sa locuiti acolo macar o luna asa... recomand vara din iulie in octombrie :)