June 23, 2007

Spiridusa imprevizibila si pianul naravas



Si sa nu fiti cumva tentati sa credeti ca o spiridusa e neaparat gingasa si fermecatoare, nuuu... spiridusele pot fi surprinzatoare prin grotesc, luand chipuri neintelese din lumea lor care ne pot speria sau coplesi, incantandu-ne simturile in egala masura. Spiridusele traiesc mai mult decat oamenii si de sub aparenta fragilitate te pot deruta complet prin experienta dobandita atata timp pe care si-o destainuie criptic in simboluri si poezie. Iti gadila imaginatia si te trec fara menajamente prin toata gama de sentimente la care poti rezona.

Si cand mai exista si un pian care pare sa aiba o vointa proprie, desi nu este decat un fel de alter-ego al spiridusei lucrurile scapa total din control si brusc te trezesti cu implanturi de coarde de pian in urechi, doar pentru cateva ore .

Bineinteles, pentru fiecare este diferit as zice, pentru mine cam asa a fost, in masura in care am reusit sa descriu in cuvinte, concertul lui Tori Amos la care am fost aseara.
A fost total remarcabil si intens, 2 ore si jumatate de melodii consacrate presarate cu melodii de pe noul album, trecand de la piese exclusive de pian la dezlantuiri aproape halucinante de rock ale trupei de 3 oameni foarte talentati.
Luminile si sunetul au fost formidabile, iar una din performantele care m-au impresionat cel mai tare a fost a lui Tori care canta simultan la pian, pianina(armonica? oare asa se cheama?) si voce. Cred ca daca mai avea vreo mana sigur o folosea la un alt instrument...

Un moment foarte intens, mai ales pentru cehi as zice, a fost la piesa Velvet Revolution de pe ultimul album in care, pe langa versurile melodiei, a improvizat foarte mult pe tema eliberarii de sub comunism ca si simbol al libertatii de opinie din care retin cu aproximatie urmatoarele versuri: "5000 miles from here there are people that want to be like you - in 1989" si "1000 years from now, all this will be a fairytale with princesses standing on charles bridge in 1989". Sunt curios daca o sa adapteze tema si in Bucuresti...

Deci in concluzie, oriunde ati fi, nu ratati un concert Tori Amos, iar cei din Ro, nu-l ratati pe cel din iulie, merita fiecare ban :)

Click aici pentru a va deschide putin gustul, tocmai am gasit linkul asta.

A, si in deschidere a cantat foarte fain un tip gen Damien Rice asa. Am uitat cum il cheama din pacate.

Enjoy!

0 comments: